Minim 5% reducere la fiecare carte
Günther Anders

Günther Anders (născut Günther Sigmund Stern în 1902, Breslau/Wroclaw și decedat la Viena, în 1992)gânditor, jurnalist şi activist german. A crescut într-o familie de intelectuali iudeo-germani asimilaţi, părinţii săi, Clara şi William Stern, având contribuţii importante la dezvoltarea psihologiei. Studiază filosofia şi istoria culturii cu Panofsky și Cassirer, apoi filosofia cu Heidegger şi Husserl, sub conducerea celui din urmă obţinând doctoratul în 1923. Lucrează în Germania ca jurnalist. În 1933 emigrează la Paris împreună cu prima sa soţie, Hannah Arendt, apoi în Statele Unite, înainte de a se stabili definitiv la Viena, în 1950. De o verticalitate morală rar întâlnită, refuză cariera academică şi o lasă în plan secund pe cea de scriitor şi critic literar, pentru a se implica, în calitate de activist şi jurnalist, în combaterea celor mai mari ameninţări la adresa umanităţii, bomba atomică şi războiul. Critic lucid al societăţii occidentale şi fin analist, câştigă o notorietate târzie, cărţile sale cele mai importante fiind astăzi mai cunoscute decât în timpul vieţii sale.

Lucrări principale:

Die Antiquiertheit des Menschen [Obsolescenţa omului, traducere Lorin Ghiman, Tact, 2013] (1956/1980)

Philosophische Stenogramme [Stenograme filosofice, traducere de Roxana Melnicu, Tact, 2013] (1965)

Die atomare Drohung. Radikale Überlegungen [Ameninţarea atomică. Reflecţii radicale] (1981)

Mensch ohne Welt. Schriften zur Kunst und Literatur [Om fără lume. Scrieri despre artă şi literatură] (1984)

mai multe
Ordonează după
Produse
Tip afișare:
3.38 (8)
46,20 RON 48 63 RON 48 63 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2016
ISBN: TA-GNA-OOVIDD-17-N-001
Pagini: 468

Stenograme filosofice

de Günther Anders
21,28 RON 22 40 RON 22 40 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2013
ISBN: TA-GNA-STENOF-14-N-001
Pagini: 146
3.36 (11)
41,85 RON 41 85 RON
Publicată în: April 2014
ISBN: TA-GNA-OODSNE-14-N-001
Pagini: 380