TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Glenn R. Schiraldi
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Glenn R. Schiraldi a absolvit Academia Militară West Point, Universitatea Brigham Young și Universitatea din Maryland. Din 1980, este profesor la Universitatea din Maryland și este inițiatorul unor cursuri ce abordează subiecte privind conexiunea dintre minte și corp și dezvoltarea abilităților de viață pentru a face față evenimentelor dureroase sau traumatice. În cercetările întreprinse de el de-a lungul anilor la centrul de studii al universității, a fost interesat de legăturile dintre stres și tipurile de personalitate și de descoperirea unor mijloace de a întări stima de sine și reziliența. Pentru întreaga sa activitate ca profesor la Universitatea din Maryland a primit premiul Outstanding Teaching Award.

Cartea Manualul stimei de sine se bazează pe unul dintre cursurile sale, „Mintea stresată și mintea sănătoasă“, care a fost elaborat având ca obiectiv îmbunătățirea stimei de sine prin reducerea simptomelor de depresie, anxietate sau agresivitate. Glenn R. Schiraldi a elaborat și a implementat şi un program special de management al stresului pentru Departamentul Armatei de la Pentagon, program ce include tehnici de gestionare a agresivității și a mâniei, precum și metode de relaxare și de dezvoltare a abilităților de comunicare.

Este membru în comitetul director al Depression and Related Affective Disorders Association (Asociația pentru Depresie și Tulburări Emoționale), colaborează cu Departamentul de Psihiatrie al Universității Johns Hopkins și face parte din colectivul redacţional al publicaţiei International Journal of Emergency Mental Health.

Glenn R. Schiraldi a scris numeroase cărți pe tema sănătății mintale și fizice, dintre care menționăm: The Post-Traumatic Stress Disorder Source Book: A Guide to Healing, Recovery, and Growth; Conquer Anxiety, Worry, and Nervous Fatigue: A Guide to Greater Peace; Facts to Relax By: A Guide to Relaxation and Stress Reduction; Stress Management Strategies; The Anger Management Source Book: Paths to a Calmer, More Peaceful Existence și The Resilient Warrior Before, During, and After War.