Fotografie autor Glenn Cooper

Glenn Cooper

Doctorul Glenn Cooper a studiat arheologia la Harvard şi medicina la Tufts University. În tinereţe a participat la numeroase săpături arheologice, mai ales în Anglia, dar în cele din urmă a ales o carieră în medicină. După ce a lucrat în două mari spitale americane, şi-a deschis propriul cabinet medical, apoi a fost directorul unei importante companii din domeniul biotehnologiei. În această perioadă a început să scrie scenarii şi chiar a reuşit să vândă câteva la Hollywood, ceea ce l-a încurajat să producă un film de lung metraj, Long Distance (2005), distribuit în peste treizeci de ţări. Biblioteca morţilor (Library of the Dead, 2009), primul său roman, a fost deja vândut în douăzeci şi cinci de ţări, iar următorul – Book of Souls – a fost publicat în 2010.

mai multe
Ordonează după
Produse
Tip afișare:
59,90 RON 59 90 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2025
ISBN: 978-606-38-1150-0
Pagini: 368

De Trei Ori Miracol

de Glenn Cooper
44,40 RON 44 40 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: September 2021
Pagini: 352