Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu s-a născut pe 28 februarie 1887 la Cruşeţ, în apropiere de Craiova, într-o familie aparţinând micii boierimi. A studiat la Paris, apoi a devenit profesoară şi ulterior inspectoare generală de limba franceză. Între anii 1916 şi 1934 a fost căsătorită cu criticul literar E. Lovinescu, cu care a avut un singur copil, pe Monica Lovinescu. Din 1947, când Monica Lovinescu a plecat la Paris cu o bursă doctorală, mama şi fiica nu s-au revăzut niciodată, însă au purtat o intensă corespondenţă. Din anul 1955, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu a fost urmărită de Securitate. Arestată pe 23 mai 1958, a fost condamnată la 18 ani de temniţă grea pentru „discuţii duşmănoase la adresa regimului democrat din RPR". În momentul arestării avea 71 de ani. A trecut prin închisorile Malmaison, Uranus, Jilava, Văcăreşti. Rezistenţa ei la şantaj (a refuzat s-o îndemne pe Monica Lovinescu să revină în ţară şi să colaboreze cu Securitatea RPR) a condus la neadministrarea medicamentelor care îi erau vitale. A murit la penitenciarul spital Văcăreşti, probabil pe 7 iunie 1960. A fost aruncată într-o groapă comună, anonimă, din cimitirul închisorii.
