Camil Demetrescu (1913–1992), licențiat în drept, a intrat în Ministerul Afacerilor Străine în 1937, prin concurs, începând o promițătoare carieră în diplomație. În primăvara anului 1941 a fost trimis la Moscova cu misiunea de a sprijini repatrierea cetățenilor români rămași în Basarabia și în Bucovina după ultimatumul sovietic din 1940.
Ulterior, câștigând încrederea diplomaților proaliați, dar și pe a ministrului de externe, Mihai Antonescu, a îndeplinit mai multe misiuni sensibile în Spania, Portugalia, Finlanda și Suedia, în vederea ieșirii României din război.
A fost unul dintre participanții direct implicați în pregătirea și executarea actului de la 23 august 1944. În 1947, cariera sa a fost oprită brutal de regimul comunist. Judecat în lotul Maniu, a primit 15 ani de închisoare, pe care i-a executat în totalitate. După pretinsa „eliberare” a fost trimis cu domiciliul obligatoriu în Bărăgan și abia în 1964 s-a întors la București, unde a lucrat ca muncitor necalificat, apoi ca mărunt funcționar.
O personalitate nesupusă, cu un puternic spirit critic, le-a dat de furcă autorităților comuniste, care se temeau de el, fiindcă, începând să-și scrie amintirile, oferea o perspectivă reală asupra actului de la 23 august 1944.
Urmărit de Securitate, arestat, condamnat din nou la închisoare în 1975, dar eliberat în chip miraculos, a refuzat să se supună prescripțiilor ideologice și ne-a lăsat un extraordinar document memorialistic despre anii petrecuți în diplomație. Una din cărțile de istorie în care realitatea de atunci este descrisă necenzurat.
