Dan Mihuț, născut pe 23 aprilie 1973, Drobeta-Turnu Severin.
În anul 2001 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității „Spiru Haret“, București ; în 2003 este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea „Ovidius“, Constanța.
Între 2001 și 2008 a lucrat ca profesor de limba și literatura română și de limba și literatura engleză la Colegiul Agricol „Poarta Albă“, Grupul Școlar „Dimitrie Leonida“ și la Colegiul Național „Mihai Eminescu“, Constanța.
Din 2007 a fost redactor, redactor-șef și director interimar al revistei Tomis din Constanța.
Este membru al portalului de literatură clubliterar.com, editor și administrator al site-ului Fabrica de Literatură (fdl.ro) și moderator al întâlnirilor FDL.Live.
În 2006 a debutat în revista Tomis, unde a continuat să publice frecvent articole, proză și poezie. Debut editorial cu volumul AutoDaFé la Editura Pontica din Constanța în 2008, volum nominalizat la Premiile Euridice. A mai apărut în antologia Taberei de creație de la Săvârșin, Poate ne vedem, Editura Mirador, Arad, 2010 și în volumul antologic Miez – opt scriitori la Sebeș, Editura Altip, Sebeș, 2012.
Blog: dannish.wordpress.com.