Locul lui Charles Darwin (12 februarie 1809–19 aprilie 1882) în istoria cercetării naturii poate fi determinat cel mai bine prin comparaţie cu acela ocupat de compatriotul său Isaac Newton. Dacă Newton a pus bazele ştiinţei exacte a naturii, un secol şi jumătate mai târziu Darwin a stabilit fundamentele studiului ştiinţific al istoriei vieţii pe Pământ. Ceea ce s-a spus despre Newton, anume că nimeni nu-i va putea egala vreodată contribuţiile în domeniul său de cercetare, se poate afirma cu aceeaşi îndreptăţire şi despre Darwin. Atunci când a fost înmormântat în Westminster Abbey, alături de Newton, puţini s-au mirat. Nu fusese el oare cel mai de seamă englez de la Newton încoace? Pe la mijlocul secolului trecut, atunci când se împlinea un secol de la publicarea Originii speciilor, faimosul paleontolog George G. Simpson afirma că toate răspunsurile date la întrebarea „Ce este omul?“ înainte de apariţia acestei cărţi ar trebui să fie reconsiderate. Mai mult decât orice gânditor şi cercetător, Darwin a schimbat imaginea omului despre sine şi despre locul său în lume. Abordările şi modelele inspirate de teoria evoluţiei speciilor ocupă, astăzi, un loc important nu numai în disciplinele biologice, ci şi în multe alte domenii, precum antropologia, lingvistica, psihologia, sociologia, studiile culturale şi de gen, filozofia cunoaşterii şi filozofia morală.
