Carl Gustav Jung

Ruptura cu Freud, provocată mai cu seamă de rigiditatea concepţiei acestuia, înseamnă pentru Jung angajarea fermă pe un drum propriu. Ea îl duce la elaborarea unei psihologii autonome, pe care o caracterizează ca ştiinţă şi deopotrivă artă, o psihologie în care şi-a propus totuşi, paradoxal, să-şi continue maestrul. Psihologia analitică, cum îşi va numi disciplina, redescoperă universalul ca dimensiune fundamentală a omului, materială şi deopotrivă spirituală, existentă în sine, necreată de om. În ea libidoul nu se mai limitează la sexualitate, ca la Freud, deşi acesteia îi este recunoscut un rol privilegiat în economia vieţii umane, ci cuprinde şi instinctul de autoconservare, pulsiunea puterii şi instinctul religios. Jung propune un ansamblu de concepte noi şi totodată bazate pe tradiţie, deduse în temeiul unei îndelungate şi vaste experienţe clinice, precum inconştientul colectiv, care lărgeşte şi completeză inconştientul personal, arhetipurile sau Sinele.