Sabin Cernea este genul de prieten pe care oricare dintre noi și l-ar dori și sunt privilegiat să mă număr printre prietenii lui. Este acel fel de prieten pe care știi că poți conta oricând, care lasă totul ca să te ajute la nevoie, care este loial prieteniei pe care o aveți. În același timp, are o experiență de viață pur și simplu de roman francez de aventuri, de secol XIX, de roman de Eugène Sue sau Ponson du Terrail. Rocambole nu are nimic să-l învețe.
Dar, mai presus de înșiruirea de întâmplări și de situații din viața lui, ceea ce este cel mai șocant și mai uimitor este uluitoarea transformare prin care a trecut, de la un escroc interlop mărunt, format în subteranele Bucureștiului de tovarăși cu moralitate îndoielnică, dar și de un tată abuziv, la omul vertical, un pic ascet, un pic stoic și foarte, foarte dedicat și moral care este în prezent. În ultimii ani am trecut prin multe experiențe care mi-au zdruncinat serios încrederea intrinsecă în bunătatea naturii umane. Sabin este una dintre puținele persoane care mă trage înapoi din abisul deznădejdii și al lehamitei prin uluitoarea lui poveste de viață și de transformare, făcută în întregime fără stimuli externi și fără crize existențiale, doar dintr-o nevoie profundă și autentică de a fi un om bun.
