Constantin BRÂNCUȘI (1876-1957) este un artist a cărui personalitate este o îmbinare între „țăranul de la poalele Carpaților” și artistul modern din Montparnasse care a știut să-și croiască propria cale, independent de toate curentele artistice ale începutului de secol XX, și să-și impună propria viziune despre sculptură. Aceasta i-a permis s-o revoluționeze în profunzime. Asimilând toată învățătura de la prima școală care l-a format, Școala de Arte și Meserii de la Craiova, apoi de la Școala de Arte Frumoase din București și din practica la atelierul marelui Rodin, artistul român a creat o operă înnoitoare prin dialogul pe care l-a inițiat cu materia și care i-a permis să meargă dincolo de aspectul strict figurativ și să caute esența ființei. În tot acest proces, a acordat timpului un rol important și a reflectat îndelung asupra fiecărei teme, reluând-o până la a-i dezvălui sensul.
