Ți-a plăcut această modalitate de căutare?
Ai găsit ce ai căutat?
Feedback-ul tău ne ajută să îmbunătățim rezultatele.
Mulțumim pentru feedback!
5% extrareducere în coș cu codul BOOKFEST

Brigitte Benkemoun

Născută în 1959, la Oran, în Algeria, Brigitte Benkemoun a debutat ca jurnalistă multimedia, construindu-și o carieră strălucită în radio și televiziune. Pasionată de fațetele infinite ale realului, de capacitatea lui de a crea incredibile scenarii, a ales literatura, imaginând un gen care îmbină creația cu cercetarea documentară. „Îmi place ideea de a nu-mi înșela cititorul, de a spune «presupun» când e vorba de presupunere”, afirmă autoarea în interviul acordat criticului Dan Burcea pentru Lettres capitales (24 iulie 2019).

Pornind de la fotografii și povești auzite, primele cărți s-au oprit asupra memoriei familiale, consemnând perioade de zbucium și dezrădăcinare, creionând destine marcate tragic de Istorie. A urmat apoi descoperirea unui vechi carnet de adrese, cel al „muzei” lui Pablo Picasso, Dora Maar, punct de plecare pentru Sunt carnetul Dorei Maar (2019). O evocare plină de culoare, în care mărturiile marilor personalități ale vremii, Breton, Éluard, Cocteau, Lacan, Brassaï, Balthus, Bataille, du Bouchet, compun, cu umbre și lumini, portretul îndrăgostitei și sclipitoarei artiste fotograf și pictor, totodată, ignorat de contemporani. Cucerită de intensitatea trăirilor celor care l-au înconjurat, iubit, urât pe „pictorul secolului”, Brigitte Benkemoun va scrie câțiva ani mai târziu povestea unei alte iubiri picassiene, cea pentru Marie-Thérèse Walter, alături de care acesta va fi trăit cel mai intens și erotic deceniu. Ultima carte apărută, La Villa (2025), e „portretul colectiv al unei generații, al unei epoci și cel atât de intim al transmiterii” unei moșteniri culturale și familiale.

Dincolo de documentarea impresionantă care descoperă taine ale unei lumi apuse, ceea ce farmecă în scrisul lui Brigitte Benkemoun e vioiciunea stilului, ironia și autoironia fină, îndoielile exprimate deschis, pasiunea pentru artă și pentru figurile ei emblematice.

mai multe
Ordonează după
Produse
Tip afișare:

Sunt carnetul Dorei Maar

de Brigitte Benkemoun
66,50 RON 70 RON 70 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2025
ISBN: 978-606-17-2526-7
Pagini: 266