Minim 5% reducere la fiecare carte
Fotografie autor André Aciman
André Aciman

André Aciman (n. 1951) s-a născut în Egipt, în orașul Alexandria, unde și-a petrecut copilăria. Din pricina presiunilor la care erau supuși străinii în Egipt (familia sa fiind la origine una de evrei sefarzi), în 1965 a părăsit ţara împreună cu părinţii și s-a mutat în Italia. A locuit pentru o scurtă perioadă la Roma, iar în 1968 a emigrat în Statele Unite, stabilindu-se la New York, și a devenit cetăţean american. A studiat la Lehman College, unde a obţinut o diplomă de licenţă în literatură comparată, iar mai târziu a dobîndit titlul de doctor în Filologie la Harvard University. Aciman a debutat în 1995 cu un volum de memorii intitulat Out of Egypt, distins cu premiul Whiting. În 2007 i-a apărut romanul Call Me by Your Name (Strigă-mă pe numele tău), care s-a bucurat de un succes remarcabil la critică și la public. Romanul s-a aflat pe lista de bestselleruri a publicaţiilor New York TimesUSA Today și Los Angeles Times și i s-a acordat premiul literar Lambda. Transpunerea cinematografică a romanului, lansată în 2017, în regia lui Luca Guadagnino, a avut la rîndul ei un succes imens, obţinînd mai multe premii, inclusiv Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat. Ulterior Aciman a mai publicat patru romane: Eight White Nights (2010), Harvard Square (2013), Enigma Variations (2017) și Find Me (2019). În prezent trăiește la New York și este profesor universitar la Graduate Center of City University of New York.

mai multe
Ordonează după
Produse
Tip afișare:

Fuga din Egipt

de André Aciman
59,25 RON 62 37 RON 62 37 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: May 2024
ISBN: 978-606-97-8702-1
Pagini: 416
45,14 RON 47 52 RON 47 52 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: April 2019
ISBN: PO-ANA-STRPNT-19-N-001
Pagini: 300

Găsește-mă

de André Aciman
45,40 RON 45 40 RON
Publicată în: January 2021
ISBN: PO-ANA-GSETEM-21-N-001
Pagini: 296
31,66 RON 31 66 RON
Publicată în: July 2020
ISBN: PO-ANA-SPNTT1-20-N-001
Pagini: 320