Fotografie autor Alexandra Florina Mănescu

Alexandra Florina Mănescu

Alexandra Florina Mănescu (n. 1990) este profesor doctor de limba și literatura română în învățământul preuniversitar. În 2012, absolvă, în calitate de șefă de promoție, Facultatea de Litere, specializarea română-engleză, din cadrul Universității „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Fost redactor-șef al revistei „Interval” (publicație a Colegiului Național „Spiru Haret” din Târgu-Jiu) și al ziarului Universității „Constantin Brâncuşi”.

Între 2012 și 2014, dublă masterandă – Limba română actuală: structură, dinamică și funcționalitate (Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova), respectiv Administrarea și conducerea unităților de învățământ (Facultatea de Relații Internaționale, Drept și Studii Europene, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu). Participă la numeroase sesiuni și conferințe științifice, publică zeci de articole și studii de specialitate, semnează articole în revistele „România literară”, „Orizont”, „Revue des Sciences Politiques”, „Doc.Eu”, Analele Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, „Research and science today”. Între 2015 și 2018, doctorandă a Facultății de Litere din cadrul Universității din Bucureşti (conducător ştiinţific: acad. prof. univ. dr. Nicolae Manolescu). Absolvă studiile doctorale cu distincția Summa cum laude. În prezent, lucrează la definitivarea monografiei revistei „România literară”.

mai multe
Ordonează după
Produse
Tip afișare:

O istorie a „României literare"

de Alexandra Florina Mănescu
49,00 RON 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2024
ISBN: 9789732334232
Pagini: 424
2+1 Cadou*

Aproape totul despre Virgil Ierunca

de Alexandra Florina Mănescu
44,59 RON 49 RON 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: July 2021
Pagini: 512