Alain Badiou (n. 1937) este una din figurile de prim rang ale filosofiei franceze contemporane. Este autorul unei gîndiri dintre cele mai originale şi puternice, sub trăsăturile ei oarecum clasice, „metafizice”, pe o scenă intelectuală din care n-au lipsit în ultimele decenii nici personalităţile recunoscute mondial, nici curente de gîndire care au făcut epocă. Angajamentul său profund şi de durată (anterior lui Mai ‘68) de partea unei strîngi revoluţionare, fără concesii şi postpartinică – angajament consecvent cu fibra intimă a filosofării sale şi cu temele acesteia – nu-i răpeşte nimic din singularitate; dimpotrivă, conferă autenticitate şi incandescenţă unei gîndiri dedicate tocmai principialităţii ori „adevărului” (universalităţii) instaurate, după el, numai de „evenimentul” veritabil (singularitatea concretă, impredictibilă, rară, văzută în acelaşi timp ca unică origine şi validare atît a posibilităţii transformării/înnoirii radicale, cît şi a unui subiect care, tot după Badiou, nu există propriu-zis decît atîta vreme cît rămîne angrenat în evenimenţialul său fondator).
Absolvent al École Normale Supérieure (studii de matematică, în paralel cu cursuri audiate la Sorbona, 1956-1961), el a revenit în 1999 la ENS ca director de studii, după ce (începînd cu 1969) a predat la Université de Paris VIII (faimoasa Vincennes-Saint-Denis, unde a fost partener de aprige polemici cu Althusser, Deleuze şi Lyotard). Predă, de asemenea, la Collège international de philosophie, Paris, şi la European Graduate School, Elveţia. Principala sa lucrare filosofică este L’Être e L’Événement [Fiinţa şi evenimentul] (1988); alte titluri reprezentative: Théorie du sujet [Teoria subiectului] (1982), Manifeste pour la philosophie [Manifest pentru filosofie] (1989), L’Éthique [Etica] (1993), Saint-Paul: La fondation de l’universalisme [Sfîntul Pavel: Întemeierea universalismului] (1997), Petit Manuel d’inesthétique [Mic manual de inestetică] (1998).
