Prietena mea genială

Alexandra Bondoc
Alexandra Bondoc 10 Mai, 2018
1174

Prietena mea genială, primul volum al Tetralogiei Napolitane semnate de Elena Ferrante, a apărut în anul 2015 la editura Pandora M în traducerea Ceraselei Barbone. Aceeași editură a continuat publicarea romanelor seriei deschise prin Prietena mea genială, titlurile lor fiind: Povestea noului nume, Cei care pleacă și cei ce rămân și Povestea fetiței pierdute

În primul volum al tetralogiei, autoarea consemnează principalele evenimente petrecute în copilăria și în adolescența a două fete care locuiesc într-un cartier din mahalaua orașului Napoli, Lila Cerullo și Elena Greco. Ferrante alege să o folosească pe Elena drept narator protagonist, limitând astfel perspectiva oferită cititorului asupra gândurilor și sentimentelor Lilei, restrângând-o la dialogurile de natură eliptică dintre cele două și la o scrisoare adresată Elenei și semnată de prietena ei. Fiind vorba despre un roman care cartografiază relațiea dintre cele mai bune prietene, printre expectanțele mele de la începutul lecturii se număra și o descriere (reciprocă) cu tentă cât mai elogioasă. Am fost, însă, foarte plăcut surprinsă atunci când, citind, am constatat că relația dintre Elena și Lila este mult prea complexă, mult prea alambicată, mult prea profundă pentru a se limita la cuvinte de laudă sau la mici politețuri dintr-un sens în altul și viceversa. Intensitatea cu care Elena Greco descrie fiecare gând îndreptat spre prietena ei oferă o notă de sacralitate și chiar de misticism legăturii care le unește. 

Dincolo de planul ideatic, al relației pure dintre Lila și Lenù, romanul ne pune în fața rămășițelor dezolante ale unei Italii trecute prin cel de-Al Doilea Război Mondial. De remarcat este faptul că aici pagubele materiale par a fi insignifiante atunci când sunt comparate cu modul în care conflictul armat global a înrăit sufletele tuturor oamenilor. Elena evidențiază, prin descrierile ei, tensiunile permanente existente în cartier, fie ele între membrii aceleiași familii (conflictul dintre generații), fie ele între persoane care nu au niciun grad de rudenie, dar au tot timpul câte ceva de împărțit. Un alt merit al Elenei Ferrante este acela de a fi reușit să construiască un roman brăzdat de o mulțime de personaje pe care le conturează atât de animat și de realist, încât par a fi desprinse dintr-o autobiografie. De urmărit este și modul în care evoluează de-a lungul romanului aceste personaje, în frunte cu Lila și Elena. Viețile interioare ale celor două fete sunt, de asemenea, reliefate cu măiestrie. În cazul Lilei, mi-au trezit mare interes înclinațiile ei către cunoașterea și înțelegerea ideologiilor politice și fenomenul pe care ea îl numește „tăierea marginilor”. Elena m-a intrigat prin senzația pe care mi-a dat-o, aceea de caracter scindat între lumea concretă (reprezentată în roman prin viața din cartier) și lumea ideatică (ilustrată prin școală și discuțiile cu tentă filosofică pe care Lenù le are cu unii dintre prietenii ei). 

În consecință, Elena Ferrante reușește prin Prietena mea genială să ilustreze începuturile unei legături care trezește interesul încă din primele pagini ale romanului și care nu cred să se limiteze la ultimele pagini ale sale, explorarea prieteniei dintre Lila și Elena continuându-se și prin lectura celorlalte trei romane ale tetralogiei.  

Prietena mea genială (ediție tie-in)
Prietena mea genială (ediție tie-in)
Elena Ferrante
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram