Născut în 1915, Gellu Naum a studiat filozofia la București și Paris. La sfârșitul anilor '30 se află în cercurile avangardei, în apropierea lui Andre Breton, alături de Victor Brauner și Gherasim Luca.
Se întoarce în 1940 în România, e mobilizat, dar trupul lui e imobilizat; rămâne în spital o vreme, într-o stare hipnotică.
În timpul dictaturii antonesciene duce o activitate literară clandestină, iar la sfârșitul războiului grupul său suprarealist se poate în fine exprima. Pentru scurt timp. Comunismul nu admite abaterile de la dogmă. Scrie cărți pentru copii, traduce.
Suprarealismul lui Gellu Naum nu-i o rețetă literară, ci un mod de-a fi. Scrie poezii, piese de teatru, un roman. Se retrage la Comana, unde timpul, spațiul și obiectele arată altfel. Când a murit, în 2001, cei care l-au cunoscut sau doar l-au citit și-au dat seama că unul dintre cei mai mari scriitori pe care România i-a avut vreodată nu mai era printre ei.
