TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Andreea Deli-Diaconescu

Studii: A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în anul 2000. A obținut titlul de Doctor în drept în anul 2018, cu distincția Magna Cum Laude, la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, cu teza de doctorat Compatibilitatea Codului Insolvenței cu procedura civilă.

Activitatea profesională: În prezent este avocat asociat coordonator al Societății Civile Profesionale de Avocați „Deli și Asociații”. Din anul 2005 este și practician în insolvență, fiind implicată în proiecte complexe de insolvență și litigii comerciale. Este, de asemenea, membru al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, membru al INSOL Europe și membru al Baroului București. Din anul 2012 a fost desemnată membru al Consiliului Științific al Institutului Național de Pregătire a Practicienilor în Insolvență și membru în CNC al aceluiași organism profesional din anul 2016.

Publicații: Tratat practic de insolvență, Vol. I, ed. a 2-a, revizuită și adăugită – coautor și coordonator, (coordonatori: prof. univ. dr. Radu Bufan, Avocat dr. Andreea Deli-Diaconescu, Judecător dr. Mihaela Sărăcuț), Editura Hamangiu, 2022; Problema de compatibilitate dintre procedura insolvenței și Codul de procedură civilă, Ed. Universul Juridic, 2019, Tratat practic de insolvență – coautor și coordonator (Coordonator științific - Prof. univ. dr. Radu Bufan), Ed. Hamangiu, 2014; Noua lege a insolvenței și reglementările anterioare. Prezentare comparativă (îngrijitor de ediție, alături de Simona Maria Miloș), Ed. Hamangiu, 2014.

Actualizat februarie 2022.