TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Edituri \ Univers Enciclopedic
Vezi toate produsele

Univers Enciclopedic Vezi toate produsele

Editura Univers Enciclopedic a luat fiinţă în 1994, în Bucureşti. Cele câteva mii de titluri apărute în perioada 1994–2013 acoperă domenii variate: dicţionare, enciclopedii, filosofie, religie, mitologie, antropologie, psihologie, antroposofie, pedagogie, istorie, literatură, cărţi pentru copii etc.

Colecţii

  • Dicţionare şi enciclopedii - oferă cititorilor interesaţi lucrări esenţiale pentru cultura noastră, concepute de prestigioşi autori români, sub auspiciile Academiei Române sau ale unor institute din subordinea acesteia, precum şi dicţionare scrise de specialişti străini.
  • Dicţionare bilingve - oferă instrumente de lucru ideale pentru specialişti, studenţi şi elevi, precum şi un ghid util pentru toţi cei care vor să se familiarizeze cu particularităţile unor limbi de circulaţie universală. 
  • Dicţionare domeniale - oferă cititorilor lucrări de referinţă din diverse domenii ale ştiinţelor umane, scrise de autori români sau străini şi apărute sub îngrijirea unor specialişti din mediul universitar şi academic, care aduc informaţii utile tuturor celor interesaţi. 
  • Cogito oferă cititorilor interesaţi opere filosofice clasice traduse în a doua jumătate a secolului al XX-lea, precum şi traduceri, realizate pentru prima oară în cultura română, din operele unor filosofi precum Filon din Alexandria, Toma din Aquino, Siger din Brabant, René Descartes, Boetius din Dacia etc. 
  • Filosofie medievală oferă cititorilor interesaţi tratate ale filosofiei medievale în variantă bilingvă, cu aparat critic şi exegeză moderne. Colecţia îşi propune recuperarea în cultura contemporană a gândirii medievale arabe şi latine, suport şi sursă ale modernităţii filosofice. 
  • Biblioteca Rudolf Steiner publică cele mai importante scrieri din vasta operă a lui Rudolf Steiner, de larg interes pentru toţi cei care văd în antroposofie o nouă deschidere spirituală către lume. 
  • Biblioteca antroposofică oferă cititorilor interesaţi lucrări ale unor specialişti de reputaţie internaţională care, pornind de la concepţia şi scrierile lui Rudolf Steiner, abordează problemele cele mai importante ale cunoaşterii din perspectiva antroposofiei. 
  • Arta de a trăi oferă cititorilor interesaţi o deschidere către diversele sfere şi dimensiuni ale existenţei omeneşti, vrând să prezinte cât mai multe abordări ale vieţii, prin care orice om poate regăsi plenitudinea şi bucuria de a trăi.
  •  oferă cititorilor interesaţi cele mai importante studii care pot să conducă la înţelegerea a ce s-a întâmplat, în durata timpului istoric, cu o seamă de instituţii, experienţe şi idei religioase care au contribuit la constituirea condiţiei umane, din preistorie până în epoca noastră. 
  • Psihologie oferă cititorilor interesaţi, inclusiv elevilor şi studenţilor, lucrări de referinţă din acest domeniu al ştiinţelor umaniste, clasice sau contemporane, scrise de autori de mare prestigiu internaţional. 
  • Opere fundamentale, colecţie coordonată de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă (sub auspiciile Academiei Române), oferă cititorilor interesaţi ediţii ştiinţifice, pregătite de specialişti, ale operelor celor mai importanţi scriitori din cultura română. Colecţia se adresează tuturor celor care vor să aibă în biblioteca personală autori reprezentativi în ediţii integrale. 
  • Cărţi pentru copii oferă micilor cititori cele mai frumoase poveşti, devenite clasice, cuprinse în colecţii inedite, care pot să le stârnească gustul pentru literatură. 
  • Editura Univers Enciclopedic promovează o politică editorială diversificată, primită cu mare interes de publicul cititor, carte de bună calitate, la un preţ accesibil şi cu o prezentare grafică de excepţie. Şi aceasta cu un număr restrâns de angajaţi, dar şi cu ajutorul unui colectiv valoros de colaboratori externi (traducători, consultanţi ştiinţifici).

Începând cu anul 1995 am participat la toate târgurile importante de carte din România şi străinătate, unde s-au primit disctinţii şi premii importante.