Mircea Lăzărescu (n. 1939, Lugoj), psihiatru, profesor universitar, a condus Clinica Psihiatrică a Universităţii de Medicină din Timişoara între 1983 şi 2011. A participat la înfiinţarea mai multor societăţi în domeniul psihiatriei în România. A publicat numeroase lucrări de psihopatologie clinică, antropologică, fenomenologică şi cognitivă (Introducere în psihopatologia antropologică, Facla, 1989; Tulburările de personalitate, în colab., Polirom, 2007; Tulburarea obsesiv-compulsivă, în colab., Polirom, 2009; Bazele psihopatologiei clinice, Editura Academiei Române, 2010; Psihopatologia psihozelor în perspectiva sinelui. Abordare evoluţionist-fenomenologică, Editura Academiei Române, 2016), de antropologie filosofică (Eseu despre fiinţele intermediare, Editura de Vest, 1994; Despre sărbători, grădini şi logos, Brumar, 2004), precum şi volume de eseuri (Chin, extaz şi nebunie înaltă în secolul XX, Brumar, 2011; Gâlceava înţelepţilor în jurul timpului, Brumar, 2017; Constantin Noica sau insuportabila filosofie, Brumar, 2018), de memorialistică (Culorile nostalgiei, Imprimeria Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, 1998, 2017; Odiseu fără Ithaca. Note din jurnalul unui psihiatru, Bastion, 2008) şi de studii care ţin de psihologie şi psihopatologia evoluţionist-culturală (Ce este tulburarea mentală, Polirom, 2014; Rememorări, Brumar, 2021).
Vezi mai multe
produse din:
Autori \
Mircea Lăzărescu
Vezi toate produsele
Vă recomandăm
-
Eseul. Varianta rapidă de pregătire pentru Bacalaureat. Literatura română4.25 (36)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (7)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a V-a. Semestrul 2 - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Bacalaureat. Eseul. Literatura română. Pregătire individuală pentru proba scrisă4 (19)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VIII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro de trabajo + MP3 descargable5 (2)81 lei108 leiÎn stoc-25%
-
Teste pentru succes. Evaluarea Națională 2024 Limba și Literatură Română clasa a VIII-a4.5 (18)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro del alumno + MP3 descargable5 (2)138 lei184 leiÎn stoc-25%
-
Matematică. Clasa a VI-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor3 (2)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Teste pentru evaluarea națională. Limba și literatura română. Matematică. Clasa a IV-a5 (2)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Cartea mea de gramatică. Clasa a V-a. Limba și literatura română4.5 (4)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Ola în grupa mare - Fișe de lucru pentru preșcolari. Semestrul 2 (Vol. 4)15,3 lei17 leiÎn stoc-10%
-
Fun for Movers. Student's Book with online activities with audio and Home Fun Booklet 462,5 lei125 leiÎn stoc-50%