Comunitarismul. Mituri şi realităţi

Dacă există un cuvânt străin urechilor republicane franceze, acesta este tocmai cuvântul „comunitarism”. El conduce, de fapt, către scenarii îngrijorătoare de diluare a unității naționale, de fragmentare a spațiului public și de particularizare a identităților în tot atâtea aspirații ale grupurilor sau minorităților la criterii de apartenență îndoielnice, ba chiar periculoase.

Astfel, după cum întâlnim în special de câțiva ani cu ocazia discursurilor politice, precum și, în mod bizar, la anumiți „intelectuali”, cu ocazia dezbaterilor identitare care străpung literalmente societatea franceză, „modelul republican” francez ideal, în care n-ar exista decât o singură, unică și legitimă comunitate, aceea a cetățenilor, atât de dragă lui Jean Jacques Rousseau, se opune „modelului comunitarist” american, dezagreabil, ce se rezumă la un mozaic obținut prin juxtapunerea a nenumărate comunități – rasiale, etnice, religioase etc.

Caracterul simplu al acestei opoziții nu ar putea, evident, să dea socoteală de realitatea complexă a diferențelor între societatea franceză și cea americană. Ea dovedește cel mult, printre altele, o necunoaștere profundă a sistemului Statelor Unite și o formă populară în Franța de anti-americanism. În mod corelativ, asta spune multe despre iluziile poporului francez cu privire la „modelul nostru republican”.