Sfârșitul istoriei se amână. O radiografie a postcomunismului românesc

„Tranziție, sacrificii, așteptări, redresări. Per ansamblu, progres. Al cui? Al tuturor, chiar dacă pe nivele diferite. Cu siguranță, în primul rând al celor care se aflau în gară atunci când a pornit din nou „trenul istoriei”, așa cum plastic se exprima Silviu Brucan la scurt timp după revoluția din 1989. Cât de mult seamănă metanarațiunea clasică a tranziției postcomuniste înspre societatea de piață cu metanarațiunea național-comunistă a tranziției, jalonată la rândul ei de sacrificii, reculuri și expectanțe neîmplinite, pentru elita politică, și în același timp neîmpărtășite, de către populație – înspre societatea socialistă multilateral dezvoltată…”

„Să încetăm, odată pentru totdeauna, a ne mai purta luptele pe teritoriul pregătit de Capital şi prevăzut cu atâtea portiţe de scăpare, cu atâtea supape de securitate pentru a ostoi temporar harțagul maselor. Trebuie să privim în ochi istoria prezentului nostru, de la origini până la destinul său ultim.”