Manipularea prin istorie. Între fapte și interpretare
Doru Dumitrescu, Mirela Popescu, Cristina Ştefan
Dorința de a fi corect istoric, prin denigrarea trecutului în sensul inculcării unor idei greșite sau a unor clișee care nu respectă realitățile unei epoci, a unor fapte demonstrate prin dovezi, nu înseamnă adevăr istoric, ci manipulare. Și aceasta deoarece în confuzia care domnește în mentalul colectiv între istorie și memorie se uită că “istoria gândește, explică, analizează. Memoria se bazează pe reminiscențe și pe sentimente cu tot ce au ele subiectiv: omisiuni voluntare și involuntare”. Și aceasta deoarece au roluri diferite: istoria de a face cunoscut, memoria de a aminti.
Psihologii afirmă pentru cei care își scriu memoriile că atunci “când ne amintim un eveniment din trecut, ne amintim de fapt ultima oară când ne-am amintit de el”. Nu ne amintim evenimentul în sine, ci amintirea lui.
În conculuzie, memoria este predispusă spre manipulare, istoria spre adevăr.
-
Mirela Popescu – profesor de istorie, gradul didactic I, Colegiul Naţional Spiru Haret Bucureşti, profesor metodist, autor de lucrări ştiinţifice şi metodice, membru al Comisiei Naţionale de Istorie.AFLĂ MAI MULTE Vezi toate produsele
-
Cristina Ştefan este licentiata a Facultatii de Filosofie (Universitatea Bucuresti, 1991), master in studii de gen (Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative, 2000), licentiata a Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala (Universitatea Bucuresti, 2001), doctor in stiinte politice (Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative, 2004). A publicat Datoria de existenta. Aspecte privind maternitatea (1999) si Familia monoparentala (ed. I, 2001)....AFLĂ MAI MULTE Vezi toate produsele