Dialectica negativă

„E ușor să citești Dialectica  negativă din capul locului că pe o lucrare de metodologie, dat fiind că, încă din prefață, Adorno se angajează în cuprinsul ei să-și „dea cărțile pe fata” – chiar daca comentariul saulaaceasta afirmație complicaintru câtva o atare lecturasimplista. Căci, conform formulării sale, Dialectica negative oferă într-adevăr o clarificare a metodei, pusala lucru în textele aplicate ale lui Adorno, dar aceasta teorie a metodei nu vrea în tot cazul să servească drept fundament teoretic lucrărilor respective, ci mai curând drept justificare post festum, iar aceasta schimbare de ordine implica totodată și o schimbare de funcție a considerațiilor metodologice în genere. Altfel spus: Dialecticanegativaconfirma modul de a procedaal lucrărilor anterioare, care se dispensau de o fundamentare metodologicaprealabila, ajungând acum la același rezultat și prin articularea explicita a unor probleme de metoda” (din prefață lui Christian Ferencz-Flatz)„Pe lângă Hegel și Heidegger, celalaltmare interlocutor al Dialecticii negative este, desigur, Karl Marx. Într-un fel, cartea reprezintă continuarea, deznodământul, dar și epuizarea tradiției filosofice cunoscute drept „marxism occidental”, începută în anii 1920 prin Istorie și conștiință de clasa a lui Georg Lukacs și Marxism și filosofie a lui Karl Korsch. Privind în sens invers aceasta evoluție, din perspectiva pe care ne-o oferă terminusul ei – Dialecticanegativa, dar și alte scrieri din ultimaperioada a lui Adorno–, putem trasa raporturile de continuitate, ruptura și întălnire dintre Marx și Adorno, precum și poziția specifica a celui din urma în interiorul „marxismului occidental”. Voi încercă să schițez aici aceste raporturi, așa cum se articulează ele în jurul principalelor probleme și concepte ale tradiției marxiste: originea și conceptul capitalismului; capitalismul tărziu; clase și lupta de clasa; relații și forte de producție; baza și suprastructura; teorie și practica”.( din postfață lui Alex Cistelecan)