TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Despre guvernarea reprezentativă AL-JSM-DESPGR-16-N-001
Despre guvernarea reprezentativă
Vezi
galerie

Despre guvernarea reprezentativă

de John Stuart Mill

Titlu apărut în colecția In nuce la All

Id: #246456

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Volumul de față a văzut prima dată lumina tiparului în 1861 și reunește principiile la care a lucrat filosoful britanic John Stuart Mill în cea mai mare parte a vieții sale.

Această lucrare publicată la mijlocul secolului al XIX-lea își păstrează prospețimea și relevanța până astăzi, când suntem tot mai aproape de a încheia a doua decadă a secolului XXI.


În primul rând, pentru că imaginează până în cele mai mici detalii acel model politic pe care îl numim „democratia reprezentativa”. Winston Churchill spunea despre acesta că „este prost, dar e cel mai bun dintre cele pe care le-a inventat omenirea”. John Stuart Mill îi descrie organizarea, detaliază rolul instituțiilor, felul în care sunt aleși sau numiți demnitarii și explică atribuțiile fiecăruia. Pune în evidență atu-urile, dar și vulnerabilitățile guvernării reprezentative, comparând-o cu alte sisteme politice din vremea sa.


În final, ajunge la o concluzie foarte asemănătoare cu cea a premierului britanic din secolul următor.


Colecția In Nuce reunește fragmente „veșnic verzi” din cultura omenirii, împletind discursuri din artă, literatură, științe sociale și religie. Dincolo de renumele autorilor și de valoarea titlurilor pentru fiecare domeniu în parte, acestea sunt pilde ale înțelepciunii universale din toate vremurile.



Alte titluri pentru John StuartMill (autor):
Despre libertate (2023) ,
extinde
 

Detalii produs

Autor: John Stuart Mill

Data apariției: noiembrie 2016

ISBN: 978-606-587-150-2

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 400

Limbă: Română

Dimensiuni: 11x18 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: All

Teme: societate

John Stuart Mill
John Stuart Mill
Autor

John Stuart Mill (1806-1873) a avut parte de unul dintre cele mai ciudate experi...

vezi autor