Isis dezvăluită. Partea I - Știința (Vol.1)
de Helena Petrovna Blavatsky
Titlu apărut în colecția Esoterica la Ganesha
Descriere produs
„Când, cu mulţi ani în urmă, am călătorit pentru prima dată în Orient, explorând profunzimile sanctuarelor sale părăsite, două întrebări ne reveneau obsesiv în conștiinţă, întristându-ne: Unde, cine, ce este Dumnezeu? Cine a vazut vreodata Spiritul Nemuritor al omului ca sa fie sigur de nemurirea sa?
Chiar pe vremea când ne găseam în culmea frământărilor legate de răspunsul la aceste două întrebări dificile, am intrat în legătura cu anumiţi oameni înzestraţi cu puteri atât de misterioase şi cu o cunoaştere atât de profundă încât, pe drept cuvânt, îşi merită numele de înţelepți ai Orientului.
Am fost foarte receptivi la învăţăturile lor. Ei ne-au arătat că, prin combinarea ştiinţei cu religia, existenţa lui Dumnezeu şi nemurirea Spiritului omului pot fi demonstrate asemenea unei probleme euclidiene.
Pentru prima dată am primit asigurarea că filozofia orientală nu profesează altă credinţă în afară de încrederea absolută şi neclintită în omnipotenţa Sinelui Nemuritor al omului.
Am fost învăţaţi că această omnipotenţă provine din înrudirea dintre Spiritul omului şi Spiritul Universal - Dumnezeu!” - Helena Petrovna Blavntski
Isis dezvăluită (Vol. 2) (2014) ,
Doctrina secretă. Evoluția cosmică (vol.1) (2018) ,
Evoluţia simbolismului. Doctrina secretă (Vol.2) (2018) ,
Doctrina secretă. Sinteză a științei, religiei și a filosofiei (vol.5) (2022) ,
Doctrina secretă. Sinteză a științei, religiei și a filosofiei (vol.6) (2022) ,
Nestemate pentru fiecare zi (2024) ,
Doctrina secretă. Simbolismul arhaic al religiilor lumii (vol.4) (2020) ,
Ganesha. Legenda zeului cu cap de elefant (2023) ,
Înţelepciunea nisipurilor - o nouă perspectivă asupra insecurităţii (2018) ,
Summa theologica. Volumul II (2021) ,
Detalii produs
Autor: Helena Petrovna Blavatsky
Traducător: Adrian Cotora, Horia Pintea, Crina Boitor
ISBN: 978-606-931-907-9
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 488
Limbă: Română
Dimensiuni: 14,5x21 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Ganesha
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Spiritualitate și ezoterism
Speciale >> Cărți literalmente cu greutate