Cartea egipteană a morţilor

„Egiptenii sunt cei mai credincioși dintre toți oamenii – spunea Herodot. Dintre toate popoarele antice, egiptenii au dovedit cea mai constantă preocupare față de problema morții și a enigmelor ei, fapt ce și-a pus amprenta pe întreaga lor viață socială și spirituală, conferindu-i o unicitate stranie și inimitabilă. În perspectiva gândirii lor, cu ajutorul unor procedee magice, bazate, în principal, pe o adevărată știință a secretelor logosului, moartea putea fi controlată și subordonată. Strădaniile de descifrare a misterului morții s-au concretizat în rețeaua de centre de cult, adevărate școli inițiatice, ce împânzeau întreg cuprinsul Egiptului. Scopul acestor eforturi, uneori extrem de costisitoare, era depășirea pragului, impus de condiția umană, dintre viață și moarte, pentru a supraviețui într-o altă dimensiune, într-un Egipt ideal, susținut de atotputernicia zeilor, „triumfând” asupra morții prin forțarea barierelor ce se interpun între existența efemeră, pământeană, și viața eternă din Tara Vesnicia. O caracteristică a acestor texte constă în faptul că ele suscită comentarii dintre cele mai contradictorii. Unii le-au considerat rod al unei alienări la scară națională, alții le-au acordat valențe ale unei metafizici savante; unii le apreciază ca fiind produse ale unor minți primitive, alții sunt fascinați de universul fantastic pe care îl întrezăresc dincolo de aparențele derutante și înșelătoare.

Pe lângă ritualurile de pregătire a trupului celui decedat în vederea efectuării călătoriei postume a sufletului ce se desparte de trup, se puneau în mormânt texte conținând formule magice, „cuvinte de putere”, rugăciuni, un „ghid” care să-l îndrume spre a ajunge la ținta supremă, respectiv, de a se odihni la „sânul lui Rā”, „în preajma lui Osiris”. Totalitatea acestor texte, scrise, de obicei, pe papirusuri așezate în cutele bandajelor mumiei, alaturi de aceasta, sau inscripționate chiar pe una dintre fășiile de pânză ce înfășau mortul, alcătuiesc ceea ce a fost numit Cartea egipteană a morților. A fost publicată, pentru prima oară, în anul 1842, de către Karl Richard Lepsius, iar titlul (în germană, Todtenbuch), deși considerat impropriu, a fost adoptat de egiptologia oficială.

O caracteristică a acestor texte constă în faptul că ele suscită comentarii dintre cele mai contradictorii. Unii le-au considerat rod al unei alienări la scară națională, alții le-au acordat valențe ale unei metafizici savante; unii le apreciază ca fiind produse ale unor minți primitive, alții sunt fascinați de universul fantastic pe care îl întrezăresc dincolo de aparențele derutante și înșelătoare. Oricine poate fi uimit de credința egipteanului în divinitățile despre care spune că le-a inventat el însuși și care, astfel, își datorează existența celui ce le-a creat. Mai mult decât atât, dacă e supărat, nu se sfiește să le amenințe. Cu toate acestea, nu-i putem acuza pe egipteni de lipsă de inteligență, de vreme ce au reușit să conceptualizeze noțiuni extrem de abstracte, cum ar fi „substanță” (gr. ousia), sufletul akh ce îi preexistă sufletului ce se întrupează, „muzica sferelor” și altele.” - Maria Genescu