Pocăinţa

Adeseori, Domnul a fost învinuit că Se adresa mai mult păcătoşilor - desfrânatelor şi vameşilor - şi mai puţin celor care respectau legea lui Moise - cărturarii şi fariseii -, chemerea la pocainţă fiind cea dintâi predică a Mântuitorului Hristos.

În Evanghelie există un cuvânt tainic: N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă (Mt. 9, 13). Numai cei foarte păcătoşi să aibă oare nevoie de pocăinţă? Pentru ce Domnul nu a vrut să Se ocupe de "drepţi"? Pentru că cei "drepţi" socoteau că nu au nevoie de pocăinţă. De fapt, se aflau într-o asemenea amăgire de sine, erau atât de mândri - iar mândria este cel mai urât păcat înaintea lui Dumnezeu -, fiind de nelecuit sufleteşte din pricina absenţei totale a conştiinţei păcătoşeniei lor.

Cunoscutul teolog şi scriitor rus N.E.Pestov, autor a zeci de lucrări teologice şi de popularizare a credinţei ortodoxe, prezintă în cartea de faţă cititorului taina de necuprins a pocăinţei - cel mai puternic mijloc de redobândire a harului dumnezeiesc de către om, fiul cel risipitor care, reîntors la Tatăl, primeşte haina mântuitoare a ospăţului ceresc...