Străvezimea frumuseții

Stravezimea transcendenței vii a lui Dumnezeu în trăirea satului românesc îi da acestuia, pe lângă duhul unei adânci comuniuni, și pe acela al unei gândiri care unește în ea înțelegerea cu simțirea tainelor inepuizabile ale lumii și persoanelor unite cu Dumnezeu. „Echilibrul spiritului românesc, manifestat în exteriorizările lui mai pertinente, apare că o armonie de o gamă deosebit de bogată care din punct de vedere estetic se remarcă printr-o grație incomparabilă, unită paradoxal cu seriozitatea. Portul, melosul, dânsul, casă de locuit sau locașul religios, sculptură și pictură că podoabele lor, înfățișează această armonie și grație unică.”
„Daca echilibrul poate fi socotit un semn al înțelepciunii, al unei maturități spirituale, din îmbinarea grației și a seriozității
răsare cuviință sau bună cuviință, cu alte cuvinte menținerea în limitele a ceea ce se cuvine și ferirea de ceea ce nu se cuvine, în care se manifestă aceeași putere a spiritului, sau aceeași înțelepciune că frumusețe văzută, în vorbe, în fapte, în comportamentul general. [...]
Cuviință e o bună estetică a ființei umane, nedespărțită de etică. Poporul român e un estet al exteriorizării ființei umane.” „In toate creațiile artistice românești, e o grație, o poezie, o armonie, o gândire delicată a omului la om, a omului care se îmbrăca expresiv pentru alții, sau împodobește expresiv un lucru util pentru altul, sau pentru comunitatea din care face parte, dând expresie celor mai delicate gânduri pe care le nutrește pentru cel pe care-l iubește, sau pentru comunitatea la care ține și în față căreia vrea să se remarce. În împodobirea lucrurilor ce și le dăruiesc persoanele, a locașurilor folosite în comun, este exprimată o bogăție de sentimente și delicatețe umană, promovatoare de comuniuni, un respect și o prețuire nemărginita a omului, un efort de inălțare a vieții omenești în acest duh de delicată și profundă comuniune.”
„Toate formele noastre de manifestare națională se resimt de prezența credinței creștine în ele, de simțul ei de taină și, în unire cu ea, de o moralitate curată și de un spirit de vie și delicată comuniune. [...] Țăranul român vede prezența și ocrotirea lui Dumnezeu în toate.”
Pr. Dumitru Staniloaie