Descriere produs
„Iubeam, eram iubit, aveam copii frumoşi, aveam glorie, sănătate, vigoare fizică şi morală. Eram în stare să cosesc ca un ţăran, să lucrez zece ore încontinuu, neobosit. Dar deodată viaţa mea s-a oprit. Nu mai aveam dorinţe, nu mai aveam ce să-mi doresc.
Adevărul este că viaţa era absurdă. Ajunsesem pe marginea prăpastiei şi vedeam că în faţa mea nu era altceva decât moartea. Eu, omul viguros şi fericit, simţeam că nu mai puteam trăi.” (Lev Tolstoi, jurnal)
„Cititorii de toate convingerile ar avea de câştigat citind această lucrare, deoarece modul în care procedează Tolstoi dovedeşte că mesajul lui Isus Hristos are ceva de spus şi celor care nu se regăsesc în structurile bisericeşti vizibile.
Evanghelia pe scurt aduce în prim-plan învăţătura lui Isus şi necesitatea urmării acesteia. În fond, la ce i-ar folosi unui creştin să-şi însuşească diferitele subtilităţi ale dogmelor, dacă aderarea la aceste mistere sublime s-ar reflecta doar în repetarea unor ritualuri şi în respectarea unor obiceiuri?
Tolstoi susţine în mod radical urmarea învăţăturii lui Hristos ca o calea desăvârşirii. Sperăm ca apariţia acestui volum să dea naştere unor reflecţii, în toată libertatea, asupra locului învăţăturii Evangheliei în viaţa personală şi în societate.” (Wilhelm Tauwinkl)
Sonata Kreutzer • Moartea lui Ivan Ilici (Top 10+) (2013) ,
Povestiri populare (2022) ,
Sonata Kreutzer. Moartea lui Aleanin. Diavolul (2023) ,
Furnica și porumbița (2022) ,
Furnica și porumbița. Măgarul în piele de leu și alte fabule (2014) ,
Cadavrul viu. Puterea întunericului (2015) ,
Anna Karenina (2013) ,
Război și pace (2016) ,
Broasca cea înțeleaptă. Fabule (2016) ,
Anna Karenina (2022) ,
Detalii produs
Autor: Lev Tolstoi
Traducător: Wilhelm Tauwinkl
Prefaţator: Wilhelm Tauwinkl
ISBN: 9789735070397
Copertă: Hardcover
Număr pagini: 196
Limbă: Română
Dimensiuni: 14,5x20,5 cm - A5
Hârtie: 80g/m
Editura: Humanitas
Teme: creștinism, Dumnezeu, iubire
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Religie >> Cărți Creștinism
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Religie >> Cărți Teologie
Speciale >> Cărțile bune vin de la ruși
Opinii editoriale
„Ai citit Evanghelia pe scurt a lui Tolstoi? Aş putea spune că, la vremea ei, cartea asta m-a ţinut în viaţă. Dacă n-o ştii, atunci n-ai cum să-nţelegi ce înrâurire poate avea asupra cuiva.”
Ludwig Wittgenstein, corespondenţă