TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Descoperirea lui Dumnezeu inimii omului SO-SER-DELDIO-13-N-001
Vezi
galerie

Descoperirea lui Dumnezeu inimii omului

de Serafim Rose

Id: #234745

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

„Inima iubitoare este mijlocul prin care cineva reuşeşte să cunoască adevărul, cu toate că uneori Dumnezeu este silit să o frângă şi să o smerească pentru a o face receptivă – precum a făcut cu Apostolul Pavel, care la un moment dat sufla ameninţare cumplită împotriva creştinilor şi îi prigonea. Însă Dumnezeu cunoaşte deodată trecutul, prezentul şi viitorul inimii şi El vede momentul când poate să intervină şi să comunice cu ea.


Opusul inimii iubitoare, care primeşte descoperire de la Dumnezeu, este calculul rece, încercarea de a obţine tot ce poţi de la oameni; în viaţa religioasă, acest lucru dă naştere la falsitate şi şarlatanism de toate felurile. Privind la lumea religioasă de astăzi, puteţi vedea că se întâmplă multe astfel de lucruri: atât de multă falsitate, afectare, calcul, profitare de curenţii modei, prin care o anumită religie sau atitudine religioasă devine la modă, apoi alta. Pentru a găsi adevărul trebuie să căutaţi mai adânc.”

- Ieromonah Serafim Rose

extinde
 

Detalii produs

Autor: Serafim Rose

Traducător: Dana Cocârgeanu

Data apariției: 2013

ISBN: 978-973-136-379-0

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 72

Dimensiuni: 13x20 cm

Limbă: Română

Hârtie: 80g/m

Editura: Sophia

Teme: creștinism, ortodoxism, adevăr, Dumnezeu, iubire