Opere IV. Dumnezeu se uită la noi cu binoclul

„Publicistica lui Emil Brumaru, strînsă în acest volum, nu este decît una dintre multele măști ale poeziei lui, este poezie undercover, indiferent de tema aleasă, iar gazetarul este, la rîndul lui, poet sub acoperire. În pagina de revistă, semnatarul articolelor trăiește într-un univers plin de personaje pitorești, de prieteni trainici, iar dacă aceștia sînt din viața reală sau din cărți, dacă îi cunoaște personal sau din auzite sînt lucruri secundare. Oricît de diferite ar fi, articolele lui Emil Brumaru au măcar două caracteristici comune, esențiale: intimitatea și nevoia de interlocutor. Intimitate înseamnă aici confesiune, reverie, amintire, atingere a cîte unei mîini livrești, întinse de dincolo de coperta cărții. Intimitate înseamnă scrisoare mai mult sau mai puțin mascată – ce spațiu mai intim poate exista decît un plic plin de cuvinte?”

„Undeva între Leonid Dimov și Șerban Foarta, Emil Brumaru e un jongleur și un performer al versificației. Pe de altă parte și în prelungita consonanță cu aceia, el aplică acest mecanism retoric asupra unei materii care, în loc să fie «lirică», vagă, abstractă, e concret-descriptivă și bogat-epică, plină de materialitate obiectuală și populată de personaje «ca de proză», prinse în «acțiuni» fanteziste, amuzante, cuceritoare. Manierismul formal se dovedește un paravan pentru relansarea poeziei ca structură mixtă, lirică, dar și – obligatoriu! – narativă, aptă să construiască pe spații mai largi, refuzînd să se mai consume în fracțiunea de secundă a sugestiei, a sensului inexprimabil, care lucește scurt și dezamăgitor.”