TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Estul naivităţilor noastre HU-GAL-ESTUNN-12-P-001
Vezi
galerie

Estul naivităţilor noastre

de Gabriel Liiceanu

Titlu apărut în colecția Seria de autor Gabriel Liiceanu la Humanitas

Id: #200867

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Oare ne putem apăra prin cuvinte?
 

Descriere produs

„În aceste pagini cuvintele sunt mobilizate într-un regim de urgenţă. În joc este o reparaţie a Istoriei şi încercarea de a ieşi dintr-un trecut traumatic. Se trăieşte cu teama că s-ar putea întâmpla din nou ceva rău, altfel rău decât înainte, folosindu-se materialul, distorsiunile şi tehnicile cu care operase răul de până atunci. Pericolul este o nouă adjudecare a scenei publice de către vechii protagonişti, care sunt pe cale să-şi schimbe costumele şi să-şi distribuie rolurile pentru a juca în noua piesă. Una care, pe afișele Istoriei, nu mai poartă titlul de «socialism victorios», ci de «democraţie» şi de «piaţă liberă». Iar nouă ni se cere să asistăm la spectacol – dar fără comentarii! – şi să admirăm «consensual» performanţele contorsioniștilor de profesie.
Or, tocmai despre comentarea noii piese a istoriei e vorba în această carte. Ea poate fi revendicată de către orice cărturar naiv. Adică de către cel care nu poate riposta decât cu mâinile goale (cu «cuvintele goale») la marile manevre politice şi la infrastructurile mistificării.” (Gabriel LIICEANU)

extinde
 

Detalii produs

Autor: Gabriel Liiceanu

Data apariției: 2012

ISBN: 978-973-50-3490-0

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 432

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Humanitas

Teme: societate

Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu
Autor

Gabriel Liiceanu este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură perso...

vezi autor