Amurgul iubirii. De la iubirea-pasiune la comunicarea corporală

În cadrele unei filozofii occidentale a dorinței, iubirea nu apare nici ca simplă afectivitate și nici ca simplu epifenomen al sexualității. În definitiv, ce este iubirea? Este ea propriul meu sentiment, sentimentul celuilalt, necesara relație dintre ele? În ce măsură pot fi sigur chiar de sentimentul meu? Ce este operațional definitoriu? Răspunsul la toate aceste întrebări este mereu interpretabil, este o chestiune de hermeneutică.

Fenomenologia iubirii devine foarte vastă: de la iubirea romantică până la filmele pornografice, de la puritatea iubirii adolescentine, până la nevrozele erotice ale psihanalizei și psihiatriei, de la mistică la magie erotică. Cu o singură condiție: în măsura în care este purtătoarea „dorinței metafizice”.

Întrebările-problemă „de ce ne îndrăgostim? de ce perseverăm în a ne îndrăgosti, în pofida experiențelor noastre dezastruoase sau decepționante? de ce credem că iubirea va ține veșnic? de ce ne certăm dacă ne iubim? ce și câtă legătură are iubirea cu sexualitatea?” capătă sens filozofic de îndată ce descoperim în ele prezența semnificativă a „dorinței metafizice”.