Descriere produs
În primăvara anului 587 doi călugări porneau într-o călătorie extraordinară, ce avea să-i poarte în semicerc prin lumea bizantină de pe malurile Bosforului până la dunele Egiptului. Pe drum, Ioan Moshu și ucenicul său, Sofronie Scolasticul, au poposit în peșteri, mânăstiri și sihăstrii îndepărtate, culegând înțelepciunea pustnicilor și a părinților din deșert înainte ca lumea acestora să se prăbușească sub umbra Islamului.
După aproape 1500 de ani, călăuzit de scrierile celor doi, William Dalrymple pornește pe urmele lor. Jurnalul său de călătorie este mărturia unei lumi pe cale de dispariție. Comparat deseori cu Alan Bennett, în ceea ce priveşte oralitatea stilului, William Dalrymple construieşte aici un discurs neaşteptat, cu un subiect pe cât de grav, pe atât de controversat, dar contracarat în fiecare pagină de o relatare prietenoasă, caldă, personală, de un umor dezarmant.
Jurnal inedit de călătorie iniţiatică şi de cercetare istorică deopotrivă, această carte surprinde cititorul încă de la primele pagini prin stilul spumos, inedit şi nota uşor ironică. Călătorie, magie, misticism, istorie, ortodoxism, într-un spaţiu mediteranean circular, de la Muntele Athos, prin Turcia, Siria, până în Egipt – toate aceste elemente sunt prinse într-o poveste captivantă, presărată cu informaţii istorice, fotografii inedite și comentarii neașteptate.
Kohinoor - istoria controversată a celui mai faimos diamant din lume (2022) ,
Detalii produs
Titlu original: From the Holy Mountain: A Journey in the Shadow of Byzantium
Copertă: Paperback
Număr pagini: 592
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 120g/m
Editura: Vellant
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Biografii, memorialistică, publicistică și eseuri >> Cărți Memorii și jurnale
Speciale >> Cărți literalmente cu greutate