Descriere produs
Cu toţii ne dorim să fim sănătoşi de-a lungul întregii noastre vieţi. Deşi esenţial, acest deziderat nu e chiar aşa uşor de atins. Într-adevăr, încă de la începutul existenţei noastre ne ameninţă o mulţime de pericole dintre care menţionăm bolile ce deţin un loc important şi cărora le este consacrat în întregime acest volum. O mai bună cunoaştere a bolilor importante ne permite uneori să le evităm sau, cel puţin, să acţionăm chiar din momentul apariţiei lor, ceea ce asigură de cele mai multe ori vindecarea lor. Acesta este obiectivul lucrării de faţă, care se adresează publicului larg. Cu toate acestea, medicul nu poate fi înlocuit, deoarece el este singurul capabil să diagnosticheze o boală şi să prescrie tratamentul adecvat acesteia. Scopul nostru e acela de a vă ajuta să cunoaşteţi mai bine problemele de sănătate, de a vă oferi explicaţii precum, bunăoară, cele referitoare la limbajul utilizat în timpul consultaţiei medicale. Ne propunem, de asemenea, să vă prezentăm cât mai simplu şi pe înţelesul dumneavoastră progresele realizate de medicină, precum şi bolile mai nou descoperite.
Viața sexuală (2013) ,
Apa. Bătălia pentru viață (2013) ,
Corpul omenesc (2013) ,
Universul (2013) ,
Sporturile (2013) ,
Sa stii sa te ingrijesti (2013) ,
Statele Unite ale Americii - o hiperputere? (2013) ,
Prima mea carte despre eroi (2013) ,
Capcanele limbii franceze (2014) ,
Universul (2016) ,
Detalii produs
ISBN: 9789738175525
Copertă: Hardcover
Număr pagini: 191
Limbă: Română
Dimensiuni: 17x23 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: RAO
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Medicină și farmacie >> Cărți Afecțiuni și tratamente
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Medicină și farmacie >> Cărți Științe medicale