Descriere produs
Moartea lui Steve Jobs a ridicat una dintre cele mai presante întrebări care puteau apărea în lumea tehnologiei şi a afacerilor: poate oare Apple să rămână la fel şi fără liderul său iconic? Mulţi din interiorul companiei s-au arătat dornici să arate că Apple putea fi la fel de inovativă ca atunci când era condusă de Jobs. Alţii erau dureros de conştienţi de imensa provocare ce li se aşternea în faţă. Iar pe măsură ce afacerea a devenit tot mai complexă şi globală, Apple s-a trezit în centrul atenţiei – de cele mai multe ori, o atenţie critică.
Să-şi menţină poziţia dominantă pe piaţă, a devenit esenţial, pe măsură ce încerca să cucerească noi şi noi frontiere şi să satisfacă gustul de neoprit al publicului faţă de produsele ,,nebunesc de bune”.
Bazată pe mai bine de două sute de interviuri cu actuali şi foşti executivi, parteneri de afaceri sau observatori ai fenomenului Apple, cartea este un portret relevant al companiei Apple la acest moment – dar și unul care ne oferă indicii cu privire la viitorul acesteia.
Cu ajutorul unor informaţii nuanţate şi a unor detalii pline de culoare, pe care doar un jurnalist competent le poate aduna cu acribie, Kane reuşeşte să pătrundă dincolo de mituri şi titlurile de ziar. Ea explorează maniera de conducere a lui Tim Cook şi impactul acestuia asupra locotenenţilor loiali lui Jobs, asupra dezvoltării noilor produse şi asupra relaţiei Apple cu Wall Street-ul, cu guvernul, cu rivalii din lumea tehnologiei, furnizorii, mass media şi consumatorii.
Avuţia naţiunilor (2013) ,
Nu genul ăla de fată (2015) ,
Cine ce primește și de ce. Noua economie a piețelor de matchmaking și proiectarea acestora (2015) ,
What if? Ce-ar fi dacă? Răspunsuri ştiinţifice serioase la întrebări ipotetice absurde (2016) ,
Înțelepciunea mulțimilor (2013) ,
Ancheta asupra existenţei îngerilor păzitori (2013) ,
Detalii produs
Titlu original: Haunted Empire, Apple After Steve Jobs
ISBN: 978-606-722-008-7
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 544
Limbă: Română
Dimensiuni: 14,5x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Publica
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Afaceri și economie >> Cărți Leadership și dezvoltare profesională
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Afaceri și economie >> Cărți Management și dezvoltarea afacerilor
Speciale >> Oameni care te inspiră.
Speciale >> Cărți literalmente cu greutate
Opinii editoriale
"Această naraţiune cu un ritm plăcut lecturii și plină de detalii vii ne relevă maşinăria din jurul fantomei jobsiene de la Apple şi aduce mai aproape de pământ legendele care circulă cu privire la companie."
"Una dintre cele mai importante poveşti din lumea afacerilor. Kane ne aduce în interiorul companiei Apple în acest moment critic, cu o fantastică intuiţie, într-un proces jurnalistic fără precedent."
"Când am început acest proiect, chiar înainte de moartea lui Steve Jobs, plănuisem să realizez o cronică a modului în care directorul executiv şi echipa sa au reușit să salveze Apple din ghearele falimentului şi să o transforme într-un imperiu cu un succes ameţitor. Totuşi, la aproape un an după ce m-am apucat să scriu despre acest subiect, am realizat că, în faţa ochilor, mi se desfăşura o poveste mult mai convingătoare, despre conducerea de tranziţie a companiei. Am luat-o, așadar, de la capăt, având în minte, de data asta, o singură întrebare – ar fi putut o companie de top să rămână în vârf fără liderul ei vizionar? Ştiam că dacă o astfel de companie exista, aceea nu putea fi decât Apple. "
Yukari Iwatani Kane