Furnica și porumbița

O furnică însetase şi intrând într-o apă mare ca să bea, o luă repeziciunea apei şi o ducea în jos, fiind aproape să se înece.

O porumbiţă, văzând-o că se îneacă, aruncă o ramură de copac lângă ea, de care furnica agăţându-se, îndată a fost scoasă la mal şi astfel porumbiţa a scăpat-o.

De atunci ele se întovărăşiră.

Şi nu după multă vreme se întâmplă că un păsărar întinse pe jos nişte laţuri, risipind pe deasupra lor mei ca să amăgească pe porumbiţă şi s-o prindă.

Dar furnica, văzând pe păsărarul acela, merse drept la dânsul şi-l pişcă de picior aşa de tare, că de usturime sări în sus ţipând; iar porumbiţa atunci se sperie şi, zburând, scăpă de primejdie.