În lumea lui Păcală și Tândală

În povestirile cu haz inspirate din întâmplarile cu Păcală şi Tândală, al căror sâmbure îl constituie naraţiunea populară, marii noştri scriitori Ion Creangă, Const. Negruzzi, Ioan Slavici şi Petre Dulfu configurează individualităţile a două celebre personaje din literatura noastră, „devenite tipuri naţionale”. Selecţia „aventurilor” celor doi protagonişti şi sincronizarea într-o unitate armonioasă poartă, de la bun început, girul personalităţii acestor reprezentanţi ai literaturii române.

Păcală este un personaj complex, a cărui hâtrenie izvorăşte din puterea minţii, din umorul şi înţelepciunea populară, dar bine disimulate sub o cuceritoare aparenţă de simplitate şi chiar naivitate. El îşi ia bâta la spate şi, cu fluierul la brâu, colindă prin lume, râde de proşti şi prostie, păcăleşte pe unul şi pe altul pentru a îndrepta relele moravuri şi, aşa, o ia mereu de la capăt. Prin isteţimea sa, el dezghioacă tot ceea ce vede şi aude, sancţionează proastele năravuri prin râsul său, verbul lui acid fiind paloşul tăios cu care îşi atinge scopul.

Păcală este un tip social şi profund cinstit, el neputând trăi decât în raport cu oamenii din jurul lui şi cu dorinţa de a intra în rândul oamenilor, adică de a se bucura de o existenţă onestă.

Omologul lui Păcală este Tândală, care îl însoţeşte, uneori, pe acesta în peregrinările sale. Prin înclinaţia lui firească de „a tândăli”, de a lenevi şi de a pierde vremea fără nici un rost, Tândală este o altă ipostază a unui personaj comic, cu rădăcini în umorul popular. El pare, anume, creat pentru a pune în evidenţă, printr-un raport de izbitoare antiteză, consistenţa personalităţii lui Păcală.