Descriere produs
Faima lui Vasili Grossman e mare, dar postumă. Scriitorul a murit în 1964, după ce romanul său Viață și destin a fost „arestat” de KGB, dar, ca prin minune, au „scăpat” o dactilogramă și chiar un manuscris. Romanul a apărut în Occident în original și în traduceri, iar pe pământ rusesc abia în 1988.
Tot așa, povestirea Panta Rhei a fost publicată de revista moscovită Oktiabr, în 1989. A avut parte de un imens succes – și de un la fel de răsunător scandal. Dogmaticii, conservatorii, naționaliștii au văzut în ea un atentat la memoria lui Lenin și o carte rusofobă. Redactorul-șef al revistei a fost destituit – apoi salvat numai de intervenția foarte multor cititori și eminenți intelectuali. Panta Rhei e un diagnostic acut și palpitant.
Prin viața și întâlnirile, amintirile și meditațiile lui Ivan Grigorievici, eroul său principal proaspăt întors din lagăr, Grossman descrie întregul sistem concentraționar, rădăcinile lui vechi și cauzele lui recente, iar libertatea – ca unică salvare pentru omul rus și pentru Rusia.
Viață și destin (Top 10+) (2 volume) (2016) ,
Viaţă şi destin HC (2013) ,
Scrisori filozofice către o doamnă (2023) ,
Amintiri din Casa morților (2022) ,
Detalii produs
Cărți Ficțiune >> Cărți Contemporane
Cărți Ficțiune >> Cărți Universale
Speciale >> Cărțile bune vin de la ruși
Din blogul Cartepedia
,,Prezintă o felie de viaţă din marea Rusie aflată sub călcâiul lui Stalin. Ivan, un tânăr capabil şi foarte simţitor este trimis în lagăr pentru dezbaterile de la cercul de filosofie, unde afirmase că......“
citește mai mult