Descriere produs
Anthony Quinn este protagonistul filmului Zorba Grecul, după celebrul roman Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas al lui Nikos Kazantzakis. Realizat în 1964 de regizorul Mihalis Kakoyannis, filmul a fost încununat cu 3 premii Oscar. Romanul a fost publicat în peste 100 de ţări.
Zorba Grecul – de la filmul realizat în 1964 de Mihalis Kakoyannis –, cu acest titlu a intrat în conştiinţa publicului de pretutindeni romanul lui Nikos Kazantzakis Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas. Cartea porneşte de la o întâmplare reală – în tinereţe, Kazantzakis deschisese, în tovărăşia unui aventurier, o mină de lignit în Pelopones. Pentru tânărul narator intelectual, întâlnirea cu Zorbas, într-o dimineaţă ceţoasă, pe ţărmul Greciei continentale, se dovedeşte providenţială: călăuzit de noul său prieten, acesta descoperă atât frumuseţea aspră a unei umanităţi atemporale, cât şi răspunsul la întrebările metafizice care îl condamnau la inacţiune. Asemenea lui Falstaff sau lui Sancho Panza, Zorbas îi oferă o nouă cheie a înţelegerii lumii. Datorită lui, naratorul îndrăzneşte să caute dragostea; alături de el, asistă neputincios la spectacolul violenţei şi al morţii. Publicat la Atena în 1946 şi în anul urmă-tor la Paris, romanul începe să fie tradus rapid încă din timpul vieţii scriitorului, popularitatea lui sporind după lansarea filmului lui Kakoyannis.
Hristos răstignit din nou (2023) ,
Ultima ispită a lui Hristos (2023) ,
Raport către El Greco (2023) ,
Sărăcuțul lui Dumnezeu (2024) ,
Grădina de piatră (2023) ,
Ascensiunea (2023) ,
Pachet Nikos Kazantzakis (2022) ,
Jurnal de călătorie. Japonia, China (2024) ,
Jurnal de călătorie. Italia, Egipt, Sinai, Ierusalim, Cipru, Moreea (2024) ,
Căpitanul Mihalis (2023) ,
Detalii produs
Titlu original: Bios kai politeia tou Alexi Zormpa
ISBN: 9786060970682
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 352
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Humanitas Fiction
Cărți Ficțiune >> Cărți Contemporane
Cărți Ficțiune >> Cărți Universale
Cărți ecranizate
Din blogul Cartepedia
,,În foarte puține cazuri pot spune că și cartea și filmul mi-au plăcut la fel de mult, iar acesta este unul dintre ele. Povestea lui Zorba, bărbatul puternic și plin de pasiune, și-al tânărului l......“
citește mai multOpinii editoriale
„Alexis Zorbas este omul primitiv, acea forţă a naturii care spulberă, uneori brutal, dilemele intelectualului, eliberându-i sufletul de neliniştile otrăvitoare.”
Petros HARIS„O călătorie palpitantă în universul însorit al spiritului omenesc. O capodoperă fără vârstă, asemenea Odiseei.”
The New York Times„Pe lângă vitalul Zorbas, toţi eroii literaturii moderne pălesc.”
Time„Romanul debordează de bucuria de a trăi.”
Times Literary Supplement