TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Casa spiritelor HF-ISA-CASA0S-15-N-001
Vezi
galerie

Casa spiritelor

de Isabel Allende

Titlu apărut în colecția Seria de autor Isabel Allende la Humanitas Fiction

Id: #240733

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Distins cu numeroase premii literare, romanul Casa spiritelor a fost adaptat pentru marele ecran în 1993, în regia lui Billie August, cu o distribuţie de excepţie: Meryl Streep, Winona Ryder, Jeremy Irons, Vanessa Redgrave, Glenn Close şi Antonio Banderas.

 

„Pe 8 ianuarie 1981, pe când mă aflam în Venezuela, am primit un telefon care mă anunţa că bunicul meu iubit era pe moarte. Am început să-i scriu o scrisoare, iar acea scrisoare s-a preschimbat în primul meu roman, Casa spiritelor, apărut în 1982”, avea să declare Isabel Allende două decenii mai târziu. Astfel s-a născut saga familiei Trueba, în care ritmurile violente ale unui pământ mitic, răvăşit de cutremure şi uragane, par o a doua natură a personajelor. Împletind mistica şi politica, splendoarea şi decadenţa unei lumi ce devine istorie, Casa spiritelor este una dintre cele mai seducătoare cărţi din literatura contemporană.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Isabel Allende

Traducător: Cornelia Rădulescu

Data apariției: februarie 2015

Titlu original: La casa de los espíritus

ISBN: 9786060971474

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 448

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Humanitas Fiction

Teme: iubire, moarte

 

Opinii editoriale

„Cu acest roman spectaculos, Isabel Allende devine prima femeie care se alătură clubului, până acum exclusiv masculin, al marilor autori latino-americani.”

New York Times Book Review

„De la romanele lui Gabriel García Márquez, lumea a aşteptat o carte de aceeaşi forţă, însă cu o nouă viziune. Această carte este Casa spiritelor.”

Boston Sunday Globe
Isabel Allende
Isabel Allende
Autor

Isabel Allende, nepoata fostului preşedinte chilian Salvador Allende, s-a născut...

vezi autor