TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Mandarina CV-RZP-MANDAR-17-N-001
Vezi
galerie

Mandarina

de Răzvan Petrescu

Titlu apărut în colecția Byblos la Curtea Veche

Id: #250139

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Răzvan Petrescu e furios şi esenţial. Elastic și urgent, el întinde mereu capcane cititorului care nu prea știe cum să se descurce în aparenţa halucinaţiilor sale, devine el însuși nervos, nu-și mai poate bea cafeaua în liniște, dimpotrivă, într-un acces de nerefuzat o varsă pe pantaloni (culoarea oului de raţă, nu-i nimic, iese cu puţină apă rece). Cine are răbdare să meargă mai departe descoperă o structură stilistică muzicală, ici un accent sumbru de Bach, colo o înfloritură de Ravel, şi tot așa pînă unde tragicul și umorul cel mai sec se îmbină într-o formulă unică de rîsu-plînsu’. La noi, ba chiar și aiurea, nu seamănă cu nimeni, e un kamikaze solitar care aduce tot mai mult, suspect și simptomatic, cu el însuși.” – Dumitru Radu Popa

extinde
 

Detalii produs

Autor: Răzvan Petrescu

Data apariției: octombrie 2017

ISBN: 9786065889897

Copertă: Paperback

Număr pagini: 288

Limbă: Română

Dimensiuni: 19x13 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Curtea Veche

Teme: umor

 

Opinii editoriale

Răzvan Petrescu este un fel de James Bond al prozei scurte: nu ratează nici o metaforă, iar fiecare frază este pentru el o femeie frumoasă, periculoasă și cu simţul umorului. Nu-i poţi repovesti povestirile, dar cine a citit vreodată o proză de-a sa îl ţine minte toată viaţa. E un scriitor tragic-comic care te năucește și un mare stilist, unul dintre puţinii adevăraţi.

Marius Chivu

Peste ani, tonul a devenit pronunțat melancolic, pesimismul, crepuscular, iar umorul este acum argintat discret – reflexie a cartușelor etice percutate de stilistică. Elegii nevralgic autobiografice despre speranțe înșelate, satire livrate la adresă, parabole biblice răstălmăcite clinic și improvizații libere ce-și configurează dinamic propriul gen, feliile Mandarinei ascund de fapt povestea unei supraviețuiri. Într-o lume diformă, dacă nu ești un as al portativului, poți rămîne intact încercînd să captezi emoția muzicală într-o suită de tropi literari. Lui Răzvan Petrescu, jazzman ironic, figura îi iese impecabil.

Alex Budac

Cum să-i fie Răzvan Petrescu sorţii Tom Degeţel, cînd el – cel mai mare realist dromologic al literaturii mondiale de azi și de pretutindeni – e stăpînul Mandarinei, roller coaster-ul ce dă-n sfîrșiturile toate? Aici monștrii se recunosc și devorează; acolo, trădătorii, peștii, administratorii de bloc, nebunii suflecaţi în rîul timpului ori securiștii cearcă să se retragă cu torţe spre-apocalipsa pensiilor grase; dincolo, preasfinţita preacurvie umple ţara de poluţii cînd inima bate, bătută, mai tare; dincoace, taţii alunecă din Bach în ah în fiii vii, nu în resentiment. 20 shades of black de citit în doze mici – cînd la apogeu, cînd mereu.

Călin-Andrei Mihăilescu
Răzvan Petrescu
Răzvan Petrescu
Autor

Răzvan Petrescu a urmat cursurile Școlii generale nr. 86 în paralel cu Școala de...

vezi autor