Mortido

"Mortido este un cosmar. O. Nimigean isi tine proza departe de locurile comune incercind sa foloseasca resurse narative surprinzatoare ca sa redea atmosfera timpului. El a inteles ca a-ti aminti produsele din galantarul buticurilor si presei postrevolutionare nu presupune in sine mare lucru, daca nu esti capabil sa reanimezi mentalitatea si limbajul.
Adevarata indrazneala a autorului se intrevede prin melanjul lingvistic si sortarea influentelor literare. Anii '90 devin aici o insiruire de basme ce au traumatizat copiii Revolutiei, si asa profund depresivi, basme depanate de un povestitor ucigas. Capitolele au cite un motto (din Ispirescu, Carlo Collodi, Creanga, Frank Baum, J.M. Barrie, Carroll) si anunta continuturile unui vis teribil de urit, rezistent la interpretarile terapeutice. Sa nu uitam, psihanaliza nu vindeca psihoze."

"Mortido este o carte cu un destin neobisnuit. (…) Furia distructiva concretizata intr-o serie socanta de crime, care constituie firul epic nud al naratiunii, a justificat paralela cu filmele lui Tarantino, dar romanul lui O. Nimigean e mai curind comparabil, din acest punct de vedere, cu romanele lui Cormac McCarthy, Nu exista tara pentru batrini si Meridianul singelui, pentru ca la el aceasta dementa a distrugerii, a crimei, a nimicirii este in acelasi timp gratuitate (estetica, daca vreti), pedeapsa si redemptiune.
Mortido e, in primul rind, expresia unei exasperari. Actiunea se petrece in Romania imediat post-Revolutie, plina de fosti securisti, de pretinsi disidenti, de afaceristi dubiosi, de curve, de militieni deveniti politisti, de boschetari, de patrioti de ocazie, o intreaga fauna aproape neverosimila, daca nu am sti ca a fost adevarul adevarat. In aceasta atmosfera fetida, ca sa simplificam, cineva o ia razna. Naratorul nostru. El ii duce cu sine si, intr-o scena, „in spate” (chiar asa apare in text, sint urcati unul in spinarea celuilalt) pe Fra si pe „celalalt”, numit la un moment dat Abaza, dublii, alter-egourile, identitatile scindate ale celui care a pierdut friiele. (...)
Ca si celalalt roman al lui Nimigean (Radacina de bucsau), cartea aceasta este scrisa „cu singe”.
Editura Polirom a facut un gest reparatoriu reeditind Mortido. Recuperarea acestui roman, pentru literatura romana actuala, era absolut necesara."

"O. Nimigean e mai degraba un „naiv” decit un „sentimental” (imprumut terminologia lui Schiller) […] el spune lucrurilor pe nume, nu reflecteaza asupra lor. Face, drege (dovada frecventele recursuri la tonul imprecativ), dar nu mediteaza.
Romanul e unul complicat pentru ca exista, in el, doua directii stilistice incompatibile. Una e aceea asa-zicind ludica (un ludic, desigur à la Tarantino), care cultiva intens butaforia (si in care s-ar incadra deopotriva aluziile culturale, citatele, pastisele, regiile ilare ale crimelor) si una sobra, pledanta (in care e clar ca vocea e a lui Nimigean insusi), care se ia foarte in serios si in a carei textura distanta ironica e aproape inexistenta."

"Mortido este clar un proiect de ostentatie voita, aglutinanta si auto-intensificatoare. Insa duritatile ramin undeva aceleasi, semn ca autorul si-a schimbat doar arsenalul tehnic pentru a apara atitudinea literara maximalista (apud Shokof) prezenta si in Radacina. Trebuie inteles din start ca Nimigean este un autor junk, tendentios, ostentativ, ludic pina la atrocitati imaginare saturate, un autor punk a carui literatura se sustrage mereu firescului, mainstream-ului si care isi trage subiectele dintr-un realism aproape necrologic. "
Proza lui Nimigean nu face, in aceasta perioada, rabat de la directia punk: inversarea valorilor, deformarile iremediabile ale moralei, dominatia instinctelor, visceralitatea excesiva si decadenta – acestea sint temele pe care mizeaza autorul in Mortido. Un fel de anti-epopee, o anti-confesiune si o postfata neagra a revolutiei din ’89, in urma careia „haosul libertatii” a dominat anii ’90.

"Nimigean isi interpeleaza cititorul de pe coperta, dorind sa-i atraga atentia si in acelasi timp sa-l perplexeze. El se adreseaza unui cititor in stare sa guste artificii savante, pregatit sa inteleaga hazul jocului sau. Dar mai ales sa prinda, in pofida notei comice, miza severa a cartii, seriozitatea ei care desfide orice scortosenie.
O. Nimigean este, de fapt, un marturisitor al autenticitatii. Din aceasta perspectiva, e foarte posibil ca epoca nebunilor ani ’90 sa-i fi parut una falsa (cum sint probabil toate, in logica radicala a autorului), de aici rezultind o extraordinara carte a refuzurilor. Nu doar politica si istoria, dar si poezia, sinuciderea ca solutie a libertatii si evidenta (frumusetii) vietii sint negate succesiv in paginile cartii, pina nu mai ramine nici un refugiu. Romanul reprezinta o negatie absoluta, una care impinge cititorul dincolo de propriile limite ale tolerantei morale, facindu-l sa integreze in intelegerea sa insusi nonsensul. Poate ca romanul lui O. Nimigean este un exercitiu spiritual. Nu unul al urii, ci al mortificarii sinelui intr-o dezesperanta solitudine."

"In Mortido, scenele de lichidare fizica sint rulate lent, cu abundenta de detalii, secventele fiind dilatate prin continua oscilatie. Un serial killer, un martor si un narator: identitatile lor se suprapun ori, dimpotriva, se reflecta una in alta. Proza este de mica intindere, dar ea utilizeaza atitea registre, incit un episod sau altul isi pierd complet contururile, dizolvate fiind intr-un verbiaj postmodern. Nimigean insereaza in falsul roman politist fragmente textuale care nu au nici o legatura cu intriga, parodiind modul acumulativ si artificios al scriiturii „optzeciste”. Parodia, desigur, presupune ingrosare. Ceea ce la Ioan Grosan, de pilda, comunica strins cu substanta prozei este aici facut sa se desprinda vizibil de seria de omoruri, ca un ambalaj in culori vii in care a fost din greseala impachetat un instrument de tortura."

"Au trecut zece ani de cind O. Nimigean debuta in proza cu Mortido, un roman ce si-a facut repede loc intre cele mai bizare carti din literatura contemporana. Reeditarea lui Mortido […] aduce un plus prozei lui Nimigean, recuperata, acum, ca un intreg.
Mortido este o colectie de confesiuni patafizice. Ambitia lui Nimigean mi se pare mai mult decit o provocare. Crimele lui Abaza, urmarite minutios de indivizi si euri stranii, definesc, minutios, o poetica a patafizicului. Patafizica este o filosofie asurdista, idealista dincolo de absurdul insusi, deoarece presupune ca orice eveniment al realitatii sa fie tratat ca pe ceva extraordinar, in afara simularii. Prizonieri ai realitatilor patafizice, eroii lui Nimigean sint marionete intr-un joc absurdist cu margele de sticla."

"Important este altceva – si anume ca, din mizeria cvasi-absoluta a unei astfel de lumi, O. Nimigean nu s-a sfiit sa scoata aceasta poveste stralucitoare, acest roman scinteietor...” 

"Cartea lui O. Nimigean mi-a evocat filmele lui Tarantino: aceeasi aglomerare de coincidente nascute din spuma unei paranoia demiurgice, aceeasi voluptate de a se scufunda in maelstromul actiunii iconoclaste, apetenta pentru contestarea ironica, pastisarea formulelor consacrate (dar facuta fara «sfinta indignare» a contestatarului purtator de caita), adevarate insule de poezie plutind in deriva asemeni Delos-ului apollinic...” 

„In Mortido, O. Nimigean este marturisitorul unei autenticitati atroce. Din aceasta perspectiva, e foarte posibil ca epoca nebunilor ani ’90 sa-i fi parut una falsa (cum sint probabil toate, in logica radicala a autorului), de aici rezultind o extraordinara carte a refuzurilor. Nu doar politica si istoria, dar si poezia, sinuciderea ca solutie a libertatii si evidenta (frumusetii) vietii sint negate succesiv in paginile cartii, pina nu ne mai ramine nici un refugiu. Romanul reprezinta o negatie absoluta, una care impinge cititorul dincolo de propriile limite ale tolerantei morale, facindu-l sa integreze in intelegerea sa insusi nonsensul. Poate ca romanul lui O. Nimigean este un exercitiu spiritual. Nu unul al urii, ci al mortificarii sinelui intr-o dezesperanta solitudine.”