Turma păstorului mut

„Prin acest roman, romancierul Marius Oprea se ia la trîntă cu istoricul Marius Oprea. Lupta n-are un învingător, deși tare mă tem că romancierul e mai iertător decît istoricul. Mai «de gasca». Mai simțitor. Mai de-ai noștri, cu bune și cu rele. Marius Oprea a fost, la bază, poet. De-un leat cu alte vlăstare viguroase, Simona Popescu, Caius Dobrescu și Andrei Bodiu, vegheate părintește de Gheorghe Crăciun și de Alexandru Mușina. Acum își caută axa lumii, găsind-o la Spitalul Socola din Iași, și pe rămurelele ei a pus povești. Întortocheate. Fascinante. Macabre. Sumbre. Amuzante. Purificatoare. Eliberatoare.” 

„In cartea lui Marius Oprea, orice imagine vizuală e trecută prin filtrul gîndului: «puii de vrabie vor zbură peste aceeași iarbă, cu ochii ațintiți peste alte intimplari». Sau, din nou, obsesia timpului: «M-am îndepărtat de marginea ușii, mergînd cu spatele; de parcă fusesem martor la ceva ce nu trebuia să văd. Ar fi trebuit să merg cu spatele pînă la capătul lumii». Reflecții de poet sau de filosof te surprind la tot pasul. Un român de excepție, greu de încadrat în proză noastră actuală, care nu prea se încumeta să exploreze adîncurile... Iată un extras dintr-o scrisoare trimisă din «iad»: «Nu vreau să-mi pierd speranța, dar generațiile viitoare, cînd vor cîți istoria adevărată a suferințelor acestui neam, nu vor putea crede ceea ce a fost». Și din sală de festivități a spitalului de nebuni se auzea un strigăt, repetat pe mai multe voci: Trăiască Republică Liberă Socola!”