Mămica la două albăstrele

"Mamica la doua albastrele aduce o poveste despre o familie artificiala, creata in virtutea unor vechi consuetudini care apartin unei lumi moarte. [...] E o carte de consolidare a credintelor estetice: e singura mea carte cu retorica auctoriala (un anumit tip de). A fost un experiment foarte important pentru mine. Iar in alta ordine, a fost si modul meu de a trece prin multele evenimente ale verii trecute, cind nu puteam sa mai scot capul in lume fara sa aflu cite o chestie rascolitoare: TVR Cultural desfiintat, ICR-ul trecut la Senat, referendum, marinari, legi schimbate, plagiat, privatizarea Oltchimului etc. Uneori trebuie sa faci mai mult decit sa comentezi in site-ul ziarelor. De exemplu, sa scrii o carte."

"Cu o mina sigura, Doina Rusti ne plimba pe strazile unui Bucuresti care la prima vedere pare normal. Ne plimba insa si pe stradutele complicate ale sufletului, unde e mai usor sa te ratacesti decit ti-ai inchipui. Impartiala atit in fata politicii dimbovitene, cit si a politicilor inimii, vocea naratoarei ne descrie lumea in care traim si in care, cumva, mai reusim sa iubim. Si stiind cum este ea, lumea aceasta, finalul ar trebui sa nu ne ia prin surprindere. Dar totusi o face. Si inca cum."

"Ce fac baietii lui Cristi Mungiu in cinematografia romaneasca, executa ea singura in literatura. Subiectele ard, personaje se inspira din decreptitudinea vremurilor, banalul face casting dantesc."

"In Mamica la doua albastrele, Doina Rusti compune dintr-o rasuflare o carte buna, pe o tema mai veche a prozei ei, copilul demonic si razbunator. Atenta la aerul timpului, lucreaza mai ales cu „material reciclat”, respectiv cu modelele curente de surogate de viata: stirea tabloid, zumzaiala asedianta a SMS-urilor, Facebook-ul ca joc si ca joc pervers, lumea de mall etc., toate consumate bulimic si aruncate mecanic la gunoi. Atmosfera ii vine manusa autoarei, care gaseste rapid trei personaje tari, unul slab, plus unul ratat (dar marginal) ca sa intoarca pe dos citeva luni din viata lor si sa vedem dedesubt mizeria, egoismul, ambitia rece, esecul."

"Doina Rusti este o excelenta prozatoare, de mare talent si intuitie.” 

"Doina Rusti, dupa parerea mea, e un prozator de prima marime al literaturii actuale.” 

"A obtinut «tripla», un fel de Mare Slem al «circuitului literar», luind premiul Academiei Romane pentru romanul Lizoanca (2009), dupa ce primise premiile ASB pentru Zogru (2006) si al USR pentru Fantoma din moara (2008). Foarte putini scriitori in viata au obtinut toate cele trei mari premii (cel al Academiei se acorda o singura data) si niciunul intr-un interval atit de scurt ca Doina Rusti.” 

"Scrisul ei se citeste cu mare bucurie: cu mintea ravasita de exclamatii si cu un abia retinut ris. Cu totul coplesitoare este explozia de expresii originale si percutante.”