TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Poezii 978-973-50-8007-5
Poezii
Vezi
galerie

Poezii

de Mihai Eminescu

Id: #239321

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

„Eminescu nu a avut timp să-şi adune creaţia într-un volum „de autor", tot astfel cum nu a avut, de fapt, nici timp să o încheie, lăsându-ne moştenire un şantier de proporţii uriaşe – pe cât de fascinant, pe atât de copleşitor. Această nouă ediţie restituie o parte însemnată a operei poetice, readucând-o, totodată, la datele ei primordiale: ordonate potrivit anilor când au fost scrise şi însoţite de note ample care evocă elemente biografice sau detalii de atelier, poeziile eminesciene câştigă în puritate. Le putem citi cu adevărat „aşa cum le-a scris Eminescu", iar nu cum le-au reordonat numeroşii săi editori, de-a lungul timpului. Ceea ce antologia de faţă desluşeşte, în epura cronologiei sale interne, este viteza de evoluţie a unui poet care, deşi începe a scrie sub auspiciile paşoptismului, duce, cu geniul său, lirica românească la apogeul romantismului, pentru a o ancora apoi în zorii modernităţii, ce vor lumina lumea literară românească abia în secolul posterităţii eminesciene.” (Ioana BOT)

extinde
 

Detalii produs

Autor: Mihai Eminescu

Ediţie îngrijită de: Cătălin Cioabă

Data apariției: august 2023

ISBN: 978-973-50-8007-5

Copertă: Hardcover

Număr pagini: 608

Limbă: Română

Dimensiuni: 14,5x20,5 cm - A5

Hârtie: 80g/m

Editura: Humanitas

Teme: emoții, iubire, Cultură

Mihai Eminescu
Mihai Eminescu
Autor

Poet, prozator și publicist, cel mai important reprezentant al romantismului în...

vezi autor
Cătălin Cioabă
Cătălin Cioabă
Ediţie îngrijită de

Cătălin Cioabă (n. 1970) este cercetător postdoctoral la Universitatea din Bucur...

vezi autor