Binecuvântate ne fie dorurile

„Carmen nu te ia de mână, ca să intri în lumea ei. Ar fi o poziție de forță și ea nu folosește forța decât pentru ea însăși, ca să-și pună ordine în dureri și să scoată din ele... emoții, de-alea pure, calde și colorate. Carmen îți lasă ușa sufletului deschisă și te face să vrei să intri... pentru că știi ce vei simți: știi că-ți va da cu lacrima de toți pereții și te va învăța să zâmbești din nou. Și, exact când te aștepți mai puțin, te îndrăgostești de personajele ei, te revolți împotriva celor care le fac rău și îți dai seama că ești și tu acolo cumva, cu ceva din copilăria ta sau din poveștile familiei tale...

Citesc și simt că m-am urcat într-o mașină a timpului, care mă duce ba într-un viitor cu speranțe, ba într-un trecut unde ea dă, meticulos, toate pânzele de păianjen la o parte, ba într-un prezent copios, cu tot ridicolul unor update-uri pentru care nu suntem toți pregătiți... Are această superputere, mai ales de când nu mai e doar o autoare, ci o scriitoare autentică, fascinantă, cu toate mirodeniile necesare spre a te îndestula sufletește.

Ador ce scrie, iubesc ce simte și mă mândresc excesiv cu prietenia care ne leagă de-o viață.“

                                                               Mihaela Rădulescu Schwartzenberg