Descriere produs
Originalii este un proiect al editurii Publica, susținut de EY România.
Folosind studii și istorii surprinzătoare, din domenii variate precum afacerile, politica, sportul și divertismentul, Grant explorează în cartea sa, Originalii, modul în care poți recunoaște o idee bună și în care poți vorbi deschis fără să fii redus la tăcere. Autorul analizează metodele prin care se alcătuiește o coaliție, prin care se alege momentul potrivit pentru acțiune și prin care se pot controla frica și îndoiala.
În plus, autorul arată cum se poate ajunge la idei inovatoare și pătrunzătoare prin simpla respingere a conformismului și prin îmbunătățirea statu-quoului. În acest sens, Adam Grant dă o serie de exemple care, la prima vedere, par greu de crezut: o angajată de la Apple care l-a sfidat pe Steve Jobs deși se afla cu trei trepte ierarhice mai jos decât el; o analistă care a desființat secretomania din cadrul CIA; un miliardar magician al finanțelor, care îi concediază pe angajați dacă nu sunt în stare să-l critice; un director executiv al unui post de televiziune care nici măcar nu a lucrat în domeniul serialelor de comedie, dar a salvat serialul Seinfeld de la a fi expediat la magazia de rebuturi.
Detalii produs
ISBN: 978-606-722-182-4
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 408
Limbă: Română
Dimensiuni: 14,5x20,5 cm - A5
Hârtie: 80g/m
Editura: Publica
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Afaceri și economie
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Lecturi motivaționale >> Cărți Dezvoltare personală
Speciale >> Cărți literalmente cu greutate
Opinii editoriale
După ce am lansat sute de afaceri – de la linii aeriene până la trenuri, de la muzică până la telefonie mobilă și, în prezent, o linie spațială – cele mai mari dintre provocările și succesele mele s-au născut din faptul că i-am convins pe alți oameni să vadă lumea într-un mod diferit. Originalii scoate la iveală cum se poate face acest lucru și vă va ajuta să fiți o sursă de inspirație a creativității și schimbării.
Sir Richard Branson, fondatorul The Virgin GroupOriginalii este o lectură fascinantă și revelatoare, care vă va ajuta nu doar să vă recunoașteți propriile daruri unice, dar și să găsiți puterea de a sfida știința convențională, pentru a le trezi la viață. Folosind studii surprinzătoare și povești fascinante, Adam Grant ne arată cum să susținem ideile noi, cum să spulberăm acele mituri persistente care ne țin pe loc și cum să ne schimbăm nu numai viața, ci și lumea în care trăim.
Arianna Huffington, cofondator și redactor-șef al ziarului The Huffington Post și autoarea cărții Succesul redefinitO lectură obligatorie, de maximă urgență, o lucrare fundamentală care vă va surprinde cu fiecare pagină. Adam Grant ne-a reconfigurat așteptările legate de ceea ce înseamnă să fii creativ și ceea ce este necesar pentru a face o diferență. Dăruiți această carte cuiva la care țineți.
Seth Godin, autorul cărții TriburiLumea se schimbă cu o viteză uluitoare. Avem tot mai multă informaţie şi tot mai puţină cunoaştere. Inovaţia și creativitatea sunt mai valoroase ca niciodată în aceste timpuri. Cum facem să eliberăm forţa creatoare a fiecărui membru din echipă şi nu doar a vârfurilor? Cum transformăm ideile noi în acţiuni fezabile şi durabile? Cum motivăm această forţă pe termen lung? Sunt doar câteva dintre întrebările actuale ale oricărui lider, iar această carte oferă o perspectivă complexă asupra posibilelor răspunsuri. Lectură plăcută!
Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România & Moldova