Istoria românilor. I.1 Strămoşii, I.2 Sigiliul Romei (Vol. I)

Republicarea monumentalei sinteze asupra istoriei romanilor a marelui savant si patriot Nicolae Iorga, la jumatate de secol de la prima sa editare, este menita sa inlesneasca specialistilor si publicului larg, dornic sa desluseasca tainele trecutului, cunoasterea si aprofundarea unei lucrari fundamentale a istoriografiei nationale, din ce in ce mai greu de procurat odata cu scurgerea anilor. Din uriasa productie stiintifica dedicata istoriei romanesti, lucrarea in discutie este cea mai intinsa, reprezentand totodata ultima sinteza elaborata de eminentul polihistor care infatiseaza devenirea poporului roman din cele mai vechi timpuri, pana spre sfarsitul perioadei interbelice, motiv suplimentar pentru a suscita o atentie particulara.

I.1 Strămoşii

Primul volum al sintezei sale ‒ „Strămoșii. Înainte de romani” ‒ tratează preistoria spațiului carpato-dunărean și a regiunilor din imediata vecinătate într-o perioadă în care cercetările arheologice abia dacă depășiseră stadiul de pionierat.

I.2 Sigiliul Romei

Sigiliul Romei începe în mod semnificativ cu un capitol, intitulat Primul act al romanizării, care face parte din cartea I, Cuceritorii. „Primul act al romanizării” Daciei, ca şi al Peninsulei Balcanice în cea mai mare parte, căci despre aceasta este vorba, poate fi identificat – după cum scotea în evidenţă savantul – odată cu cei dintâi paşi făcuţi – nu de către legionarii romani – pe coasta răsăriteană a Mării Adriatice, ci de către acel „element popular” – alcătuit din negustori, păstori, ţărani, diplomaţi etc. –, care pătrundea lent, treptat, nespectaculos dar temeinic, „fără pomenire în izvoare”. Drept urmare, începutul procesului de romanizare este fixat încă din secolul al II-lea î.Hr., în sprijinul acestei ipoteze aducându-se nenumărate dovezi arheologice, numismatice, epigrafice sau reieşite din noi analize asupra izvoarelor antice.