Secretele bucătăriei călugărești

„Admirația pentru monahul Efrem - acest om harnic, talentat și smerit - mi-a crescut în mod vizibil pe măsură ce l-am cunoscut, ce l-am descoperit. Dar, în mod particular, m-a surprins prin surâsul bonom, prin implicarea directă la „coada cratiței”, prin varietatea propunerilor culinare, prin simplitatea rețetelor, prin costurile reduse de a obține respectivele feluri de mâncare, prin timpul de execuție scăzut.
O minune de om (e bun la desert!) care răspândește arome, care-și colorează proximitățile cu pastelul combinațiilor sale culinare și care face mănăstirea un loc al împăcării cu semenii și cu lumea, în care îți dorești să (îți) revii. Da, împăcarea se poate face și prin masa de obște, prin „liturghia după liturghie”, prin comuniunea în jurul unui blid aburind. Mâncarea călugărească în sine, cât ar fi de bună ca gust, dacă nu are o țâră de rugă în spate, e doar o efemeridă calorică. Rugăciunea, ca ingredient duhovnicesc, îi dezvoltă partea nebănuită, o face „hrană vie”, o îmbogățește sufletește, o transformă în energie comunitară. Iar aici părintele Efrem este stăpânul acestei transformări, are know-how-ul respectivei tehnici culinar-duhovnicești!” - Răzvan Bucuroiu